Procesul lui Mazăre la ÎCCJ: Procurorul cere închisoare orientată spre maximum pentru fostul primar



Procurorul a cerut, ieri, la ultimul termen din procesul lui Radu Mazăre de la ÎCCJ, pedeapsa cu închisoarea pentru fostul primar al Constanței, orientată spre cea maximă, de 15 ani, informează MEDIAFAX. DNA a cerut închisoare cu executare și pentru Nicușor Constantinescu, inculpat și el în dosar.
„Solicităm condamnarea inculpatului Radu Mazăre la o pedeapsă orientată spre maxim. (…) Nu vom cere o pedeapsă de 15 ani, ci una orientată spre cea de 15 ani”, a spus procurorul la ultimul termen al procesului. DNA a cerut închisoare orientată spre maximum și pentru Nicușor Constantinescu, fostul președinte CJ Constanța.
Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost condamnat, în acest dosar, în iulie anul trecut, la patru ani de închisoare cu suspendare. El este acuzat, alături de alți funcționari, de atribuirea nelegală a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanței a venit după nouă ani de procese și alte opt amânări consecutive de pronunțare a unei sentințe. În același dosar a fost condamnat și fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, el primind o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare.
Alți șapte funcționari din cadrul Primăriei Constanța au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Este vorba despre Constantin Racu, Ramona Daniela Dospinescu, Ion Marica, Cristian Talpău, Nora Alina Chircă, Georgică Giurgiucanu și Emil Dragoș Săvulescu.
Ceilalți 24 de acuzați din acest dosar au fost achitați de Tribunalul București. Între aceștia se numără și Cristian Borcea.



Recomandări

Trei ani cu suspendare pentru luare de mită și abuz în serviciu, pedeapsa agreată de un primar cu procurorii DNA Suceava

Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanțele de judecată
Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanțele de judecată

Primarul din Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, și-a pierdut oficial mandatul după ce a fost condamnat la închisoare cu executare

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române
Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul angajărilor de la Apele Române

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române
Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române

Al doilea dosar în care s-a lăsat cu condamnări în „Fabrica de permise de la Suceava”, strămutat la Cluj-Napoca

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar