Susținere

Primarul PNL al comunei Dornești și-a reafirmat sprijinul față de Gheorghe Flutur

Primarul PNL al comunei sucevene Dornești, Gheorghe Luță, și-a reafirmat sprijinul față de președintele PD-L al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur. El a declarat, ieri, că Gheorghe Flutur are susținerea sa totală atât pentru o nouă candidatură la președinția Consiliului Județean, cât și pentru proiectele pe care le desfășoară la nivelul administrației județene. Primarul Luță a mai spus că decizia lui nu are legătură politică, ci ține de partea administrativă, pentru că rolul său este acela de a-i ajuta pe cetățenii din Dornești.
“Eu nu fac politică, ci fac administrație. În consecință iau deciziile pe care eu le consider că sunt bune pentru locuitorii comunei mele. Nu pot să nu-l susțin pe domnul președinte Flutur, care a ajutat enorm localitatea noastră grav afectată de inundații”, a afirmat primarul de Dornești.
Gheorghe Luță s-a declarat de mai multă vreme simpatizant al președintelui Flutur. La finele săptămânii trecute, el a stat în prezidiu la ședința Delegației Permanente a PNL Suceava la care a participat și Crin Antonescu. De aceea, vorbitorii au lăsat să se înțeleagă că primarul Luță nu-l mai susține pe Gheorghe Flutur.

Recomandări

CJ Suceava a împărțit aproape 44 de milioane de lei pentru localitățile din județ, într-o ședință încinsă

Gheorghe Șoldan a participat la hramul Mănăstirii „Sfântul Ilie” din Șcheia: „Numărul mare al credincioșilor prezenți demonstrează că valorile tradiționale continuă să unească comunitățile”

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a premiat 115 elevi cu rezultate foarte bune la evaluarea națională și bacalaureat

Gheorghe Șoldan anunță că Wizz Air își extinde baza de la Suceava la trei aeronave și că licitația pentru noul terminal al aeroportului va fi reluată

Peste 50 de sportivi suceveni cu rezultate deosebite la competiții naționale de înot și handbal vor fi premiați la inițiativa lui Gheorghe Șoldan