Record

Premiul de 6 milioane de euro la Loto

Premiu în valoare de aproximativ 6 milioane de euro la extragerea de duminică la Loto 6/49, anunță Loteria română, care precizează că este un premiu istoric.
„Duminică va avea loc o noua tragere Loto 6/49 pentru care estimăm un fond de câștiguri la categoria I în valoare de aproximativ 6 milioane de euro. Dacă se va câștiga duminică, acesta va fi cel mai mare premiu din istoria Loteriei Române”, precizează într-un comunicat loteria.
Până în prezent, recordul era deținut de câștigul obținut în urma tragerii Loto 6/49 din data de 1 ianuarie 2006, în valoare de 17.730.355,67 lei, urmat de câștigul din data de 5 iunie 2005 în valoare de 17.381.610,04 lei.
Ultima dată premiul categoriei I a fost obținut în data de 6 mai anul acesta.
Duminica trecută s-a încheiat seria Tragerilor Speciale Loto 6/49 ale verii al căror bilanț este următorul: la categoria a II-a s-au înregistrat 85 de câștiguri în valoare totală de aproximativ 2,7 milioane lei, iar la categoria a III-a s-au înregistrat 5.101 de câștiguri în valoare totală de peste patru milioane lei

Recomandări

CJ Suceava a împărțit aproape 44 de milioane de lei pentru localitățile din județ, într-o ședință încinsă

Investiții de peste 72 de milioane de euro în educație, mobilitate urbană, eficiență energetică, spații verzi și turism în municipiul Suceava

Auchan.ro sărbătorește 9 ani de cumpărături online: 10 milioane de produse livrate către clienți doar anul trecut