Varianta șoferului

Plătit cu 700 de lei să transporte țigări de contrabandă

Prins cu aproape 1.500 de pachete de țigări de contrabandă ascunse în mașină, un tânăr în vârstă de 30 de ani, din comuna Straja, Dumitru P., a declarat că marfa nu era al lui, el fiind doar plătit să facă acel transport.
Tânărul a fost depistat în trafic, luni seară, în jurul orei 21.15, pe DN 2H, pe raza comunei Vicovu de Jos, la volanul unei mașini înmatriculate în Spania.
Țigările erau ascunse sub scaunele din față și în două canistre din plastic, special confecționate.
„Cel în cauză a declarat că i s-a oferit suma de 700 lei în schimbul transportului și pe timpul cercetărilor a refuzat să coopereze și nu a dat detalii cu privire la persoanele care i-au solicitat să transporte țigările”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, precizându-se că țigările în valoare de 13.500 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul înmatriculat în Spania a fost indisponibilizat la sediul poliției municipiului Rădăuți.
„În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, pentru comiterea infracțiunii de contrabandă în formă agravantă”, se mai arată în comunicatul poliției.

Recomandări

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore

Un sucevean care transporta cherestea fără acte a fost lăsat și fără materialul lemnos, dar și fără autoutilitară

137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși