Conferință

Peste 400 de educatori suceveni, față în față cu experți internaționali despre „Cum sprijinim nevoile fiecărui copil?”

Conferința de educație Timpurie - Suceava
Conferința de educație Timpurie - Suceava

A X-a ediție a Conferinței de Educație Timpurie First 7 a ajuns sâmbătă, 2 noiembrie, pentru a doua oară la Suceava.
Sesiunile de training susținute de către Valentina Secară, Ruth Lue-Quee și Meic Griffiths, experți internaționali în educație preșcolară, au atras 420 de cadre didactice, alături de care au dezbătut tema abordării personalizate a nevoilor copiilor atipici: „Cum sprijinim nevoile fiecărui copil, în educația timpurie?”
„Ne confruntăm cu provocări semnificative în educația copiilor de astăzi, în special în ceea ce privește nevoile copiilor atipici și impactul tehnologiei asupra atenției. Conferința oferă răspunsuri concrete, explorând strategii optime și constructive pentru susținerea nevoilor emoționale și intelectuale ale fiecărui copil, prin intermediul unor metode creative precum muzica și dansul, dar și prin adaptarea materialelor educaționale și a mediului de învățare”, susține Valentina Secară, fondatoarea Conferinței de Educație Timpurie.
Exerciții și recomandări
Cu o experiență vastă atât în România, cât și în Marea Britanie, Valentina Secară a susținut nenumărate sesiuni de training pentru educatori și părinți, fiind un promotor al educației pentru copii de la 0 la 3 ani.
Aceasta a adus la Suceava o serie amplă de exerciții de autoreglare a emoțiilor, respirație conștientă, pauze mentale („brain breaks”) și limbajul semnelor pentru copii mici (Early Years Sign Language), instrumente esențiale pentru a-i ajuta pe copii să navigheze complexitatea lumii emoționale.
De asemenea, Ruth Lue-Quee, expert în integrarea jocului în educație, a vorbit despre impactul pozitiv al jocului în viața copiilor și în gestionarea comportamentului, propunând soluții pentru a integra jocul în rutina zilnică a clasei.
Meic Griffiths, liderul unor școli primare și secundare specializate, recunoscut pentru abordările sale inovatoare în managementul comportamentului, a împărtășit tehnici valoroase de a răspunde comportamentelor complexe, cu accent pe consistență și empatie.
Conferința de anul acesta s-a desfășurat în 10 orașe din România și Moldova. Participarea a fost gratuită.
Evenimentul s-a adresat educatorilor, învățătorilor, psihologilor, pedagogilor, îngrijitorilor și asistenților medicali din creșe, grădinițe și școli, precum și coordonatorilor responsabili cu întocmirea planificărilor pentru activitățile educaționale ale copiilor cu vârste între 0 și 10 ani.
Parteneri locali: Edu Max, Centru de Dezvoltare Personală și Profesională, Generația TehnoWorld, Fundația Umanitară Assist, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Liceul Filadelfia Suceava.

Conferința de educație Timpurie - Suceava
Conferința de educație Timpurie - Suceava
Conferința de educație Timpurie - Suceava
Conferința de educație Timpurie - Suceava

Recomandări

Profesorii suceveni vor instrumente concrete pentru sprijinirea elevilor cu dificultăți de învățare

Profesorii suceveni vor instrumente concrete pentru sprijinirea elevilor cu dificultăți de învățare
Profesorii suceveni vor instrumente concrete pentru sprijinirea elevilor cu dificultăți de învățare

Consiliul Județean a alocat, la inițiativa președintelui Șoldan, un sprijin financiar de 285.000 de lei pentru zece familii sucevene afectate de incendii

Liderii AUR Suceava au criticat majorarea chiriilor din piețe și Bazar, susținând că această decizie este „o nouă povară pe umerii sucevenilor”

Palatul Copiilor Suceava păstrează titlul Eco-școală, 2026-2028, acordat de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie

Colectă inițiată împreună cu preșcolarii din Iaslovăț pentru sprijinirea bunicilor de la Centrul Rezidențial „Eklitos”