Organizare

Peste 40 de producători de mere și sucuri, așteptați la ediția din acest an a Târgului Mărului de la Fălticeni

Primarul de Fălticeni, Cătălin Coman
Primarul de Fălticeni, Cătălin Coman

Peste 40 de producători de mere și sucuri sunt așteptați la ediția din acest an a Târgului Mărului de la Fălticeni, a anunțat primarul de Fălticeni, Gheorghe Cătălin Coman. Ca și în anii precedenți, evenimentul va avea loc în Piața Nada Florilor din centrul municipiului, ediția din acest an fiind programată în perioada 21-22 octombrie.
”Vor fi spectacole folclorice, dar și două concursuri naționale. Este vorba de un concurs național de orientare sportiv-turistică, «Cupa Dumbrava Minunată» și un concurs național de educație ecologică, «O lume mai curată, o lume mai bună». Sunt așteptați aproape 100 de participanți din toată țara. Menționez că acest concursuri sunt organizate în colaborare cu Clubul Copiilor și cu unitățile de învățământ din Fălticeni”, a declarat primarul Coman.

Recomandări

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a premiat 115 elevi cu rezultate foarte bune la evaluarea națională și bacalaureat

Două săptămâni de sărbătoare la Fălticeni. Concerte, tradiții, competiții sportive și evenimente pentru întreaga familie, la Zilele Municipiului

„Ziua Bucuriei” revine la Fălticeni. Părintele Adrian Brădățanu pregătește cea de-a cincea ediție a taberei de vară dedicată copiilor

Fălticeniul și-a cinstit valorile: preotul Ioan Argatu și neurochirurgul Iustinian Ioachim Simion au devenit Cetățeni de Onoare ai municipiului