Patrulă de poliție, înjurată ca la ușa cortului de un șofer recalcitrant

Patrulă de poliție, înjurată ca la ușa cortului de un șofer recalcitrant
Patrulă de poliție, înjurată ca la ușa cortului de un șofer recalcitrant

Oprit în plină noapte, la orele 03.00 ale dimineții zilei de duminică, 15 februarie, un șofer de 35 de ani, din Gura Humorului, și-a revărsat nervii asupra patrulei de poliție care l-a tras pe dreapta.

”Întâlnirea” a avut loc pe DJ 177C, între Mironu și Valea Moldovei, iar șoferul autoturismului marca VW Passat a oprit, iar apoi a ambalat motorul de mai multe ori ca și cum ar fi dorit să demareze în trombă.

În cele din urmă a oprit motorul, dar și-a început recitalul la adresa polițiștilor, pe care i-a înjurat ca la ușa cortului și cărora le-a adresat și alte jigniri.

Într-un final, a fost încătușat, iar la controlul corporal polițiștii au descoperit cartea de identitate pe care recalcitrantul refuzase să o prezinte pentru control.

Pentru că mirosea a alcool, polițiștii au vrut să îl testeze cu aparatul etilotest, dar s-au lovit de refuzul șoferului, o atitudine similară fiind adoptată și la spital, când s-a încercat recoltarea de probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Pentru acest aspect, bărbatul s-a ales cu dosar penal și este cercetat pentru comiterea infracțiunii de ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Mai mult, s-a constatat că autovehiculul avea ITP-ul expirat şi nu exista nici poliţă obligatorie RCA valabilă, fapt pentru care șoferul a fost amendat, iar autoturismul VW Passat indisponibilizat.

Recomandări

Doar 24 de ore de arest, pentru o femeie la volan care a refuzat să fie testată pe linie de alcool și droguri