Alegeri

Patru social-democrate din Suceava, în Consiliul Național al organizației de femei a PSD

Patru femei din Organizația PSD Suceava au acces în cel mai înalt for al doamnelor din acest partid

Patru femei din Organizația PSD Suceava au acces în cel mai înalt for al doamnelor din acest partid.
S-a întâmplat sâmbătă, la Iași, unde au avut loc alegeri pentru componența Consiliului Național OFSD. Din acest organism fac parte 243 de membre, dintre care patru sunt reprezentantele OFSD Suceava, respectiv președinta OFSD Suceava, Oana Pintilei, președinta executivă Doinița Cocriș, secretarul OFSD Suceava, Ioana Maftei, și președinta OFSD a municipiului Suceava, Felicia Procopeț.
La ședința Conferinței Naționale a Femeilor Social – Democrate de la Iași au participat 50 de femei din Suceava, iar în deschidere a vorbit Rovana Plumb, președinta OFSD.
„Peste tot in jurul nostru sunt femei sărace, femei dezavantajate, femei abuzate. Sunt femei care au visuri, dar care nu le pot transforma în realitate. De la noi trebuie să vină impulsul și energia pentru ca România anului 2020 să fie un spațiu favorabil femeii. Organizația Femeilor Sociale Democrate trebuie să lupte pentru transformarea în bine a condiției femeii”, a declarat Rovana Plumb la Conferința Națională a OFSD.
În cadrul aceleiași conferințe, Rovana Plumb a fost reconfirmată în funcție cu unanimitate de voturi.

Patru femei din Organizația PSD Suceava au acces în cel mai înalt for al doamnelor din acest partid
Patru femei din Organizația PSD Suceava au acces în cel mai înalt for al doamnelor din acest partid
Patru femei din Organizația PSD Suceava au acces în cel mai înalt for al doamnelor din acest partid
Patru femei din Organizația PSD Suceava au acces în cel mai înalt for al doamnelor din acest partid

Recomandări

Consiliul Județean Suceava alocă peste 4,4 milioane de lei pentru urgențe, localități calamitate și cazuri sociale

Consilierii locali Radu Bores, Andrei Bacoș și Beni Atodiresei asigură conducerea colectivă a Organizației Municipale a PSD Suceava și vor organiza alegeri