Coliziune violentă

Patru mașini, implicate într-un accident în lanț, la Vicovu de Sus

Autoturismul care ar fi provocat accidentul

Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier în lanț, la intrarea în Vicovu de Sus, la intersecția cu drumul județean spre Bilca. Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 17.00, pe DN 2E, pe Calea Cernăuți, la intrarea în orașul Vicovu de Sus, în urma impactului un tânăr și un copil de 6 ani fiind preluați de ambulanțe și transportați la spital.
Din scenariul conturat de polițiștii rutieri rezultă că șoferul unui Mercedes, care venea dinspre Vicovu de Sus, a oprit pentru a vira la stânga, spre Bilca. În spatele său a oprit regulamentar un VW Passat. Un al treilea șofer, un tânăr de 28 de ani, Viorel B., din Vicovu de Sus, care conducea un Ford Focus, venind din spate, nu a reușit să se mai oprească la timp. A tras de volan pentru a evita cele două mașini și a pătruns pe contrasens, unde mașina sa a lovit violent un VW Golf, condus regulamentar de Maria M., o femeie în vârstă de 45 de ani. După impactul frontal dintre cele două mașini, au fost acroșate ușor și celelalte două.
Inițial, personalul medical a oferit îngrijiri medicale unui număr de trei victime.
Ulterior, la Spitalul municipal Rădăuți a fost transportat șoferul Fodului, cel care ar fi provocat accidentul, și un copil de 6 ani, pasager în autoturismul VW Golf care circula din sens opus. Din primele date rezultă că leziuni mai grave avea tânărul care s-a aflat la volanul Fordului Focus.
Comisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a confirmat că din primele date rezultă că accidentul s-a petrecut din cauza nepăstrării distanței regulamentare în mers și a vitezei neadaptate de conducătorul auto în vârstă de 28 de ani.
Poliția continuă ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Personalul medical a oferit îngrijiri răniților
Personalul medical a oferit îngrijiri răniților
Patru mașini, implicate într-un accident în lanț, la Vicovu de Sus
Patru mașini, implicate într-un accident în lanț, la Vicovu de Sus
Patru mașini, implicate într-un accident în lanț, la Vicovu de Sus
Patru mașini, implicate într-un accident în lanț, la Vicovu de Sus
Patru mașini, implicate într-un accident în lanț, la Vicovu de Sus
Patru mașini, implicate într-un accident în lanț, la Vicovu de Sus
Patru mașini, implicate într-un accident în lanț, la Vicovu de Sus
Patru mașini, implicate într-un accident în lanț, la Vicovu de Sus
Patru mașini, implicate într-un accident în lanț, la Vicovu de Sus
Patru mașini, implicate într-un accident în lanț, la Vicovu de Sus
Patru mașini, implicate într-un accident în lanț, la Vicovu de Sus
Patru mașini, implicate într-un accident în lanț, la Vicovu de Sus
Autoturismul care ar fi provocat accidentul
Autoturismul care ar fi provocat accidentul

Recomandări

Conducătorul unui tractor ce tracta o căruță a provocat un accident după ce nu s-a asigurat la intrarea pe DN 29 Suceava – Botoșani

Șase persoane care au comis infracțiuni la regimul rutier reținute, arestate la domiciliu sau trimise în arest în doar 24 de ore

Un tânăr care a furat o mașină și a provocat tamponări în lanț, judecat și pentru evadare din custodia polițiștilor