Acțiune

Paradă ecvestră pe 2 mai, la Rădăuți

Paradă ecvestră
Paradă ecvestră

Centrul Cultural „Petre Țuțea” din municipiul Rădăuți a sărbătorit ieri Ziua Națională a Tineretului printr-o paradă ecvestră organizată în parteneriat cu Herghelia Rădăuți a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, Grupul Hipic Berejovschi, Hanul Voievozilor și Grajdurile Domnești, în centrul istoric al municipiului.
O însemnată parte a celor mai reprezentative exemplare cabaline din Ținutul Rădăuților, unul dintre simbolurile asociate valorilor bucovinenilor, a participat la paradă spre desfătarea ochiului și sufletului comunității rădăuțene, cât și pentru turiștii aflați în vacanță în pensiunile din zona Rădăuțiului care au avut ocazia să descopere unul dintre brandurile de oraș. A cincea ediție a paradei ecvestre s-a desfășurat în intervalul orar 13.00-14.00, pe traseul Mănăstirea Bogdana – str. Bogdan Vodă – BCR – sens giratoriu – str. Ion Nistor – Deutches Haus – Primăria – BCR – Mănăstirea Bogdana, și au participat exemplare cabaline reprezentative din Ținutul Rădăuților.
Mirel Remescu, directorul Centrului Cultural „Petre Țutea”, a declarat: „Acțiunea de astăzi și-a propus să promoveze sporturile hipice în rândul tinerilor rădăuțeni, în același timp să arate o altă față a Rădăuțiului turiștilor care vizitează municipiul și, de ce nu, o idee pentru posibile proiecte pentru dezvoltare durabilă în Rădăuți”.
Istoria creșterii cailor de rasă la Rădăuți se deapănă din anul 1792, când a fost înființată prima herghelie de 1.400 de capete pentru a se asigura necesarul de cabaline pentru cavaleria armatei austriece. Actualmente, în Ținutul Rădăuților funcționează o herghelie la Rădăuți, având secții la Mitoc și la Brodina, cât și cluburi de echitație la Rădăuți, Sucevița și Hardic – Horodnic. La parada de ieri au participat în majoritate cai din rasa Shagya arab.

Paradă ecvestră pe 2 mai, la Rădăuți
Paradă ecvestră pe 2 mai, la Rădăuți
Paradă ecvestră pe 2 mai, la Rădăuți
Paradă ecvestră pe 2 mai, la Rădăuți
Paradă ecvestră pe 2 mai, la Rădăuți
Paradă ecvestră pe 2 mai, la Rădăuți
Paradă ecvestră pe 2 mai, la Rădăuți
Paradă ecvestră pe 2 mai, la Rădăuți
Paradă ecvestră pe 2 mai, la Rădăuți
Paradă ecvestră pe 2 mai, la Rădăuți
Paradă ecvestră pe 2 mai, la Rădăuți
Paradă ecvestră pe 2 mai, la Rădăuți
Paradă ecvestră pe 2 mai, la Rădăuți
Paradă ecvestră pe 2 mai, la Rădăuți
Paradă ecvestră pe 2 mai, la Rădăuți
Paradă ecvestră pe 2 mai, la Rădăuți
Paradă ecvestră pe 2 mai, la Rădăuți
Paradă ecvestră pe 2 mai, la Rădăuți
Paradă ecvestră
Paradă ecvestră

Recomandări

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți a obținut printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade
Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

„Amintirile”, „Prietenia” și „Emoții” au răsunat din glasurile a mii de oameni, la concertul 3 Sud Est, la Zilele Municipiului Rădăuți

Frumusețea portului popular din România, Portugalia, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina, Moldova și Polonia a strălucit la Rădăuți, în deschiderea Festivalului „Arcanul”

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți