Tupeu

Octogenară tâlhărită în propria casă, la Rădăuți

O bătrână din municipiul Rădăuți a fost victima unei tâlhării, după ce chiar ea le-a permis accesul în casă autorilor infracțiunii. Ieri dimineață un apel telefonic sesiza polițiștilor rădăuțeni că unei femei în vârstă de 85 de ani, care locuiește într-o garsonieră din cartierul Eudoxiu Hurmuzachi, îi fusese furată din casă o geantă în care avea o sumă de bani.
Din primele cercetări efectuate de judiciariști a rezultat că duminică seară, în jurul orei 21.00, la ușa garsonierei în care locuiește bătrâna a bătut cineva. Femeia povestește că a deschis ușa locuinței și imediat au pătruns trei persoane necunoscute, cel mai probabil o femeie și doi bărbați, după care una din cele trei i-a pulverizat în față jetul unui spray lacrimogen. Bătrâna nu-și mai amintește nimic după acest moment, însă în momentul când și-a revenit, după câteva ore, a realizat că i-a dispărut din casă o geantă în care avea 1.900 de lei și un telefon mobil. În același timp și-a dat seama că la plecarea „musafirilor” aceștia o închiseseră în casă.
Femeia a început să strige după ajutor și ceva mai târziu a fost auzită de un vecin care a sesizat autoritățile. Polițiștii rădăuțeni au demarat o serie de cercetări pentru stabilirea cu exactitate a modului de producere a evenimentului și au întocmit un cerc de suspecți.

Recomandări

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Bătrână de 96 de ani, salvată din balconul în care se refugiase, după ce dormitorul îi luase foc de la o lumânare

Copilul găsit ștrangulat în casă era un elev bun, integrat în colectiv, dar care ar fi putut cădea în capcana unei provocări mortale