O femeie, găsită în apropierea Vămii Siret cu un rucsac cu 100.000 de dolari

Femeia și întreaga sumă de bani au fost predate lucrătorilor Biroului Vamal Siret

O femeie în vârstă de 47 de ani a fost descoperită marți, în jurul orei 11.00, la 50 de metri de Punctul de Trecere a Frontierei Siret. Femeia, care are dublă cetățenie româno-ucraineană, circula pe jos, iar un echipaj mobil al Sectorului Poliției de Frontieră Siret a observat-o și a considerat acest lucru suspect. Persoana în cauză a fost luată la întrebări, iar polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare.
În rucsacul pe care îl avea asupra ei, femeia avea și o sumă consistentă de bani, respectiv 100.000 de dolari. Femeia a declarat că banii îi aparțin, dar nu i-a declarat în vamă. În aceste condiții, persoana respectivă, dar și întreaga sumă de bani au fost predate lucrătorilor Biroului Vamal Siret, în vederea aplicării măsurilor legale ce se impun, care pot însemna inclusiv confiscarea celor 100.000 de dolari.

Recomandări

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore

137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși