Cu deținutul la ușă

Nu au vrut să-l primească la penitenciar

Judiciariștii Serviciului de Investigații Criminale s-au chinuit zile în șir să bage după gratii un sucevean pe numele căruia figura un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, însă pe care reprezentanții penitenciarului Botoșani au refuzat să-l încarcereze.
Deținutul cu pricina, Vasile L., în vârstă de 41 de ani, din municipiul Suceava, a fost condamnat în 2004 la șase ani de închisoare pentru înșelăciune.
După ce a executat aproape doi ani, suceveanul a beneficiat de mai multe ori de întreruperea pedepsei din motive medicale.
La data de 19 aprilie a.c., măsura de întrerupere a pedepsei a expirat, iar judecătorii le-au cerut polițiștilor reîncarcerarea lui Vasile L..
Cum bărbatul nu a fost de găsit la domiciliu, oamenii legii l-au dat în urmărire generală, iar două luni mai târziu, pe data de 4 iunie, fugarul a fost prins pe raza municipiului Suceava.
Încătușat și dus la arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, pentru a fi transportat, ulterior, la penitenciarul Botoșani și încarcerat, Vasile L., care suferă de numeroase afecțiuni cardiace, diabet zaharat și cancer, a declarat că i s-a făcut rău, motiv pentru care a fost transportat de urgență la Spitalul Județean, unde a fost internat.
Două zile mai târziu, însă, deși nu primise bilet de externare, Vasile L. a dispărut din spital. Nu a reușit să se bucure de libertate decât câteva ore, fiind găsit de polițiști și escortat spre penitenciarul Botoșani, unde urma să fie închis.
Ajunși la poarta penitenciarului, polițiștii suceveni au fost întorși din drum, cu tot cu deținut, fiindu-le comunicat faptul că unitatea de detenție nu dispune de medici care să se ocupe de afecțiunile lui Vasile L., motiv pentru care nu pot să-l încarcereze pe deținut. Acesta din urmă a început să acuze din nou dureri în piept, motiv pentru care polițiștii l-au dus la spitalul din Botoșani și, de aici, la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Păzit de data aceasta în spital, Vasile L. a fost transferat câteva zile mai târziu la Spitalul Penitenciar Jilava.

Recomandări

Polițiștii au prins într-o zi trei tineri de 16, 17 și 22 de ani, toți fără permise de conducere, dar pe motociclete

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital

CJ Suceava a împărțit aproape 44 de milioane de lei pentru localitățile din județ, într-o ședință încinsă

Un șofer din Suceava, om în toată firea, a urmărit un copil pe trotinetă electrică și l-ar fi acroșat intenționat