„Noaptea europeană a muzicii clasice”, ediția I

Centrul de Informare Europe Direct – “Bucovina” Suceava, în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților Suceava, organizează în ziua de 18 iunie, de la ora 18.00, în sala Auditorium a Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava, evenimentul intitulat „Noaptea europeană a muzicii clasice”. Manifestarea își propune să promoveze muzica clasică în rândul populației și, în special, al tinerilor, încercând să arate o nouă fațetă a muzicii culte, cu noi abordări ale acestui gen de muzică. În cadrul acestui eveniment vor putea fi ascultate arii celebre în interpretarea unui tenor și a unui bariton, interpretări de muzică clasică la chitară, cu participarea unor elevi de la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, diferite interpretări ale unor talentați instrumentiști și, nu în ultimul rând, ale Grupului Coral al Fundației “Ion Irimescu” din Fălticeni. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Recomandări

Festivalul „Sommerfest Rădăuți – Muzica Comunităților”, ediția a XII-a, la început de august, cu intrare liberă

Frumusețea portului popular din România, Portugalia, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina, Moldova și Polonia a strălucit la Rădăuți, în deschiderea Festivalului „Arcanul”

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Turneul Internațional Stradivarius: Muzele, ediția a XIX-a, ajunge la Siret. Concertează: Alexandru Tomescu, Dragoș Ilie și Omar Massa

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” s-a încheiat cu o gală memorabilă la Suceava, în prezența a mii de spectatori