Nicușor Constantinescu, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul referitor la achiziția elicopterului prăbușit în lacul Siutghiol, informează Mediafax. Decizia instanței nu este definitivă.
Magistrații Tribunalului Constanța l-au condamnat la 4 ani de închisoare, cu executare, pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată, plus interzicerea unor drepturi pentru o durată de 5 ani, pe fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, în prezent deținut în Penitenciarul Poarta Albă.
De asemenea, instanța a admis acțiunea civilă formulată de Județul Constanța și Consiliului Județean Constanța și îl obligă pe Constantinescu la plata sumei de 1.082.031,62 lei, despăgubiri civile și a dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile ale acestuia, până la concurența sumei reținută drept prejudiciu.
Totodată, Nicușor Constantinescu trebuie să mai achite și suma de 16.000 de lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă, având drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanța în anul 2015, fiind acuzat de abuz în serviciu în dosarul privind achiziționarea elicopterului care s-a prăbușit, în decembrie 2014, în lacul Siutghiol din Mamaia, provocând moartea a patru persoane.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupție, Nicușor Constantinescu ar fi atribuit unei societăți comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziție publică având ca obiect „Servicii de operare elicopter multifuncțional, medicalizat”, „Servicii de transport ocazional” și „Servicii de reparare și întreținere a elicopterelor”, prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acțiunilor de intervenție în caz de urgență, în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită, conform scopurilor programului (salvare de vieți și intervenții de urgență), a elicopterului respectiv.
Ulterior, Nicușor Constantinescu a pus la dispoziția persoanei juridice elicopterul achiziționat din fonduri publice, deși firma respectivă nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obținută finanțarea nerambursabilă și a fost achiziționat elicopterul.
„Prin această acțiune, inculpatul Nicușor Constantinescu a schimbat astfel beneficiarii direcți ai investiției, precum și destinația aparatului de zbor respectiv. Pe această cale, inculpatul a angajat, lichidat, ordonanțat și plătit, în mod nelegal, în perioada 05.07.2013 – 30.10.2014, din fondurile publice ale Județului Constanța, suma de 1.082.031,62 lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreținere și operare a elicopterului”, se menționa în rechizitoriu.

Recomandări

Șoldan anunță că o nouă sală de așteptare pentru pasageri înlocuiește containerele folosite ani la rând pe Aeroportul Suceava

Aeroportul Suceava beneficiaza de o sala de așteptare nouă în locul vechilor containere
Aeroportul Suceava beneficiaza de o sala de așteptare nouă în locul vechilor containere

4 ani și 6 luni de închisoare pentru incendiatorul celor două hale din Dumbrăveni. El ar trebui să achite și daune de vreo 9 milioane de lei

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Auchan.ro sărbătorește 9 ani de cumpărături online: 10 milioane de produse livrate către clienți doar anul trecut

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare