Formație

Nicoleta de la Hi-Q și-a luat microfon de aur

Nicoleta din trupa Hi-Q și-a făcut cadou, la împlinirea a zece ani de prezență muzicală a formației din care face parte pe scenele de muzică din România, un microfon placat cu aur în valoare de 8.000 de euro.
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, modelul microfonului este unic în România, iar mândria membrilor trupei pop Hi-Q este cu atât mai mare cu cât și Peter Gabriel deține un astfel de model.
Astfel, începând din această lună, membrii trupei pop Hi-Q, Nicoleta, Mihai și Florin împreună cu cei șase instrumentiști, vor urca pe scenă cu acest microfon care îi va însoți în fiecare concert live, așa cum au promis la începutul anului.

Recomandări

„Amintirile”, „Prietenia” și „Emoții” au răsunat din glasurile a mii de oameni, la concertul 3 Sud Est, la Zilele Municipiului Rădăuți

Distracție pentru întreaga familie, la Iulius Mall: concerte, teatru, dinozauri animatronici și oferte speciale la mașini

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV

Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată de elevi și profesori ai Colegiului „E. Hurmuzachi” Rădăuți