Critici

Nechifor susține că cei de la PDL au pierdut o bună ocazie de a fi solidari cu județul Suceava

Nechifor: „PDL a încercat să boicoteze la nivel de consilieri județeni și parlamentari această activitate administrativă”
Nechifor: „PDL a încercat să boicoteze la nivel de consilieri județeni și parlamentari această activitate administrativă”

Lipsa parlamentarilor și a consilierilor județeni ai PDL de la întâlnirea cu ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, vicepremierul Liviu Dragnea, organizată joi de reprezentanții puterii la sediul Palatului Administrativ, l-a făcut pe președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, să declare că „din păcate cei de la PDL au pierdut o bună ocazie de a fi solidari cu județul Suceava”. El a declarat că la reuniunea al cărei scop a fost unul strict administrativ au fost invitații toți parlamentarii, primarii, consilierii județeni, indiferent de culoarea politică. El a apreciat „foarte mult” prezența în sală a consilierilor județeni de la PNL, PP-DD și bineînțeles PSD, arătând că dintre primari a lipsit doar primarul PDL al municipiului Rădăuți, Aurel Olărean.
„PDL a încercat să boicoteze la nivel de consilieri județeni și parlamentari această activitate administrativă și vreau să spun că acum s-au poziționat în afara județului Suceava. Nu e prima oară când se întâmplă astfel de lucruri. Atunci când eram în opoziție, când eram parlamentar, întotdeauna am cerut dezbateri la nivel de Consiliu Județean, nefiind vreodată invitat. Chiar și în 2011, când se discuta despre strategia de dezvoltare a județului, despre care nu mai comentez acum cum au făcut-o atunci și cât a costat, nu am fost vreodată invitați la o dezbatere publică alături de oameni din administrație, de organizații nonguvernamentale. S-a făcut tot timpul închis, fără consultare publică”, a spus Nechifor.
Nechifor: „Domnul Flutur este preocupat doar de competiție politică, doar de fluierat în tribună și în teren”
Nechifor a precizat că de când a preluat funcția de președinte al Consiliului Județean, la activitățile administrative organizate a invitat toți factorii implicați, precum primari, partide politice, parlamentari, structuri asociative, organizații nonguvernamentale, constatând „cu regret” că doar cei de la PDL au absentat.
„Și constat acest lucru de un an și ceva. De când la Suceava, după o întreagă dezbatere publică pe care domnul Flutur (nr. președintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur) a făcut-o în media locală cu privire la înființarea regiunii Bucovina, am hotărât împreună, partide parlamentare și neparlamentare, minorități, organizații nonguvernamentale, structuri asociative, acel format pentru a susține în comun regiunea Bucovina și i-am dat misiunea domnului Flutur să facă lobby la București, din acel moment nu am mai avut nici un feedback. Din acel moment domnul Flutur nu a mai făcut nimic în acest sens. Asta a demonstrat faptul că era preocupat doar de competiție politică, doar de fluierat în tribună și în teren”, a mai spus Nechifor.

Recomandări

Liderii AUR Suceava au criticat majorarea chiriilor din piețe și Bazar, susținând că această decizie este „o nouă povară pe umerii sucevenilor”

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European

Principalul investitor de la Cetatea Suceava anunță că în maxim trei ani echipa trebuie să promoveze în Liga I

Ziua Eroilor a fost celebrată la Fălticeni, cu onoruri militare, slujbe de pomenire și depunere de coroane de flori