Asistăm la conflicte majore aproape pe întreaga planetă, iar consecințele economice (pe lângă cele sociale, umanitare etc.) sunt majore și afectează întreaga lume. Toate războaiele se încheie prin victoria unui combatant sau un „armistițiu” (doar războaiele din „umbră” sunt permanente!) și sunt urmate de reconstrucția țărilor și adaptarea locuitorilor la viața pașnică. Se vorbește foarte puțin despre revenirea economiilor după încetarea conflictelor militare și procesul de reconversie a industriilor, serviciilor, sistemului financiar etc. la cerințele unei dezvoltări normale (dacă vrem să considerăm pacea o normalitate!).
Alternanța război-pace, veche cât omenirea, determină schimbări majore economico-sociale și impune politici de țară coerente, cu scopuri bine conturate, cu implicarea cât mai mare a cetățenilor, dar și o prestație de înaltă clasă a conducătorilor. Pentru a fi mai explicit, vreau să dau un exemplu de atitudini la nivel statal diametral opuse după cel de Al Doilea Război Mondial. Țările învinse și cu economia „la pământ” (15% din industria germană funcționa!) Germania și Japonia au avut o politică economico-socială axată pe dezvoltarea ramurilor civile (și datorită limitărilor impuse în producerea anumitor tipuri de arme!), ajungând după 30 de ani lideri mondiali alături de SUA (între timp a apărut și China în „clasament”).
URSS-ul a rămas în logica războiului, continuând o politică de înarmare intensă și a sfârșit, în competiția economică mondială, prin a pierde TOTAL. SUA nu au fost niciodată o economie de război în totalitate!
Economia dezvoltată în timp de pace este sursa progresului și a creșterii nivelului de trai! De ce război?!?
Risipa de resurse minerale, financiare, umane etc. din timpul războiului TREBUIE urmată de o „risipă” clar costisitoare și în adaptarea națiunilor la dezvoltarea pașnică. În realitate, investițiile în economia postbelică au generat cea mai lungă perioadă de pace și bunăstare în emisfera nordică (Europa, America de Nord, Asia – excepând Coreea și Indochina), iar progresul din aceste zone s-a transmis, în măsură diferită, și în „lumea a III-a”.
Din păcate, dictatorii dornici de putere au întrerupt perioada de 80 de ani de pace, dar cred că forța economică acumulată în societatea modernă va face, după instaurarea păcii, ca recuperarea să fie mai rapidă!
Revenind la zilele noastre, consider că recuperarea după conflict va fi diferită în timp și în funcție de resursele fiecărei țări afectate de război în mai mare măsură ca în alte perioade ale istoriei. Mizez pe o revenire economică rapidă în Venezuela (practic nu a fost război, ci o politică internă dezastruoasă) și chiar în Ucraina sau Gaza, a căror infrastructură (rutieră, sanitară, educațională, de transport etc.) a fost puternic afectată, iar pierderile umane mari (în cazul Ucrainei).
Sunt sceptic de revenirea economico-socială a statelor „eșuate” (Somalia, Haiti, Africa de Vest etc.) într-o perioadă rezonabilă, fapt care ar determina necesitatea unei finanțări externe sub egida instituțiilor internaționale pentru a evita o emigrație în masă, o sărăcie extremă sau războaie civile.
În ciuda realității de moment sunt optimist într-o rezolvare a conflictelor și în instaurarea unei păci durabile în majoritatea zonelor „tensionate”.
O lume fără dictatori este o lume a păcii; chiar dacă și între state democratice apar conflicte puternice. Acestea se pot rezolva prin negocieri, arbitraje internaționale și cedări reciproce (arta diplomației!). „Nu există război drept, doar pacea e dreaptă”, spunea Papa Ioan-Paul al II-lea, și nu trebuie sacrificate vieți, distruse orașe și afectat nivelul de trai pentru a rezolva neînțelegerile mai ales acum în era nucleară!
P.S. Politica internă este afectată de scandaluri cu o miză care îmi scapă! Acum e momentul bârfei?!?
