Pe DN 2

Motociclist german, băgat în spital de un șofer care nu a acordat prioritate



Un cetățean german a ajuns de pe motocicletă direct la spital, în urma unui accident petrecut vineri, pe DN 2, în afara comunei Bosanci.
Bernd D., de 45 de ani, se deplasa cu motocicleta în afara localității Bosanci, când a fost izbit de o autoutilitară cu remorcă, al cărei șofer, Gheorghe P., de 43 de ani, localnic, nu a acordat prioritate de trecere motociclistului. Acesta din urmă a suferit leziuni grave, având nevoie de aproximativ 40 de zile de îngrijiri medicale.
La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc un alt accident în care a fost implicat un cetățean cu domiciliul în Germania. Marian K., în vârstă de 41 de ani, nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj spre stânga, pe strada Calea Humorului din comuna Șcheia, și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat din Iași, Marcel D., de 31 de ani. Șoferul din Iași și un pasager din mașina acestuia, Andrei M., de 22 de ani, din aceeași localitate, au fost răniți ușor, având nevoie între cinci și 15 zile de îngrijiri medicale.



Recomandări

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina