Inițiativă

Monica Macovei dorește să-l coopteze pe Gheorghe Flutur în echipa ei

Monica Macovei
Monica Macovei

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Suceava, că i-a propus liderului democrat liberalilor suceveni, senatorul Gheorghe Flutur, să facă parte din echipa ei de susținători pentru șefia PDL. Monica Macovei s-a aflat sâmbăta trecută la Suceava pentru a-și susține moțiunea „Reformiștii”, cu care va candida pentru președinția PDL la alegerile interne din data de 23 martie 2013.
În cadrul discuțiilor pe care le-a avut cu democrat liberalii suceveni prezenți la întâlnire, atât Monica Macovei, cât și unii dintre cei care o susțin pentru șefia PDL, printre care europarlamentarul PDL Cristian Preda și fostul ministru de externe, Teodor Baconschi, doresc să-l aibă de partea lor pe Gheorghe Flutur.
Apoi, în cadrul discuțiilor cu membrii PDL aflați la prezentarea moțiunii„Reformiștii”, Monica Macovei a ținut să precizeze că a avut o colaborare foarte bună cu Gheorghe Flutur în perioada în care amândoi erau miniștri în Guvernul care a contribuit la integrarea României în Uniunea Europeană.
De precizat că liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat pentru moțiunea cu care va candida actualul lider al partidului, Vasile Blaga.

Recomandări

Gheorghe Șoldan după consultările cu președintele României: „PSD își poate asuma un guvern minoritar”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier

Ilie Bolojan i-a mulțumit fostului președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pentru aportul său în proiectul autostrăzii A7 Pașcani – Suceava

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD

Gheorghe Șoldan va face parte din echipa de negociere pentru noua guvernare a liderului interimar al PSD, Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu îl vrea pe Gheorghe Șoldan în echipa de negociere pentru noua guvernare
Sorin Grindeanu îl vrea pe Gheorghe Șoldan în echipa de negociere pentru noua guvernare