Mircea Geoană a fost numit de Ponta drept Înalt Reprezentant pentru proiecte economice și diplomație

Mircea Geoană a fost numit de premierul Victor Ponta drept Înalt Reprezentant al Primului-Ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică, post înființat în cadrul Cancelariei premierului, informează Mediafax.Activitatea lui Mircea Geoană va fi onorifică și neremunerată.Numirea în funcție a fost efectuată prin decizie semnată de Ponta.Conform documentului, Mircea Geoană va avea ca obiective principale promovarea unor proiecte economice regionale ale României, ținând seama de interesul mediului de afaceri din România de a accesa noi piețe, inclusiv din perspectiva inițiativei de creare a unui coridor economic denumit generic „Noul Drum al Mătăsii”, organizarea în România a unor conferințe anuale în domeniul economic, care să atragă personalități din domeniul politicii internaționale și mediului de afaceri, participarea la proiectele Guvernului privind promovarea țării în străinătate în vederea atragerii investițiilor străine, cooperarea cu organizații ale mediului civic, economic și academic pentru promovarea relațiilor României cu țări cu economii emergente, promovarea oportunității de afaceri în România în cadrul unor evenimente din mediul economic sau în relație cu organizații internaționale. El va beneficia de sprijin logistic și financiar din partea Cancelariei premierului și va conlucra cu ministere și instituții cu atribuții în domeniu, în special cu Ministerul de Externe, Ministerul Economiei, Departamentul pentru Energie și Departamentul pentru Infrastructură și Investiții Străine.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Fundament pentru un nou model de dezvoltare economică – oportunitatea transformărilor tehnologice pentru IMM-urile din România

Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Ministrul Educației și reprezentanți ai mediului economic au dezbătut la Universitatea Suceava dezvoltarea unor zone economice speciale în regiunea de nord-est