Botoșani

Ministrul Economiei, prezent la aniversarea a 15 ani de existență a companiei Electroalfa

La sfârșitul săptămânii trecute, Ministrul Economiei și Comerțului, Codruț Șereș, s-a aflat la Botoșani, unde, alături de reprezentanții administrației locale, dar și de directorii Transelectrica, Electrica, Hidroelectrica si Nulearelectrica, a participat la aniversarea a 15 ani de existență a uneia din cele mai puternice companii din județ, Electroalfa.
De-a lungul timpului, compania menționată s-a impus ca una dintre cele mai puternice companii naționale furnizoare de soluții de primă clasă destinate distribuției energiei electrice.
„Electroalfa este una dintre companiile cele mai puternice la nivel național, care furnizează produse și servicii principalelor sectoare economice românești. De aceea, se explică într-un fel prezența unui ministru al Economiei la Botoșani”, a declarat Gheorghe Ciubotaru, manager general Electroalfa.
Momentul festiv a avut loc în sala teatrului “Mihai Eminescu”, urmat de o vizită la sediul firmei.
În programul festiv a mai fost inclusă și o vizită la Ipotești, precum și un concert susținut de Loredana Groza și taraful ei.
Codruț Șereș, s-a arătat încântat de a participa la un moment aniversar al unei societăți cu capital românesc, condusă de români și care are succes atât în România cît și pe alte piețe, adresând felicitări „pentru că după 15 ani nu numai că Electroalfa nu a dat greș, ci este o societate despre care societățile multinaționale dar și firmele de stat vorbesc cu respect „. Primarul Botoșaniului, Cătălin Flutur, a vorbit despre „povestea de succes Electroalfa” și despre mândria oficialităților locale de a se vorbi despre această companie în diferite locuri din țară.
Electroalfa este o companie cu capital integral privat, fiind un renumit furnizor de soluții de primă clasă, destinate sectorului de distribuție a energiei electrice. Printre clienții companiei se numără Mobifon, Termoelectrica, Electrica Serv, Tiab Ploiești, SNP Petrom, Nuclearelectrica, Oltchim, Brandl-Ro etc.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Fundament pentru un nou model de dezvoltare economică – oportunitatea transformărilor tehnologice pentru IMM-urile din România

Alexandru Petrescu, Președinte ASF: O piață de capital puternică este un indicator al maturității unei economii și una dintre marile sale surse de încredere, finanțare și dezvoltare pe termen lung.

Șoldan a prezentat 11 lucruri reale pe care fiecare sucevean trebuie să le știe despre Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare”. „Rolul meu este să modernizez aeroportul”

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”