Critici

Mihai Sandu Capră: Migrația politică a devenit un sport național

Mihai Sandu Capră: „Este regretabil că din această goană după putere, pierzător este cetățeanul”
Mihai Sandu Capră: „Este regretabil că din această goană după putere, pierzător este cetățeanul”

Vicepreședintele PNL Suceava, Mihai Sandu Capră, a condamnat faptul că mai mulți primari și-au schimbat partidul din partea căruia au fost aleși. Mihai Sandu Capră a atras atenția asupra faptului că migrația politică a devenit un sport național, lucru demonstrat și în județul Suceava, unde aleșii locali și-au schimbat culoarea politică în funcție de partidul care se află la guvernare.
Capră a declarat: „Dacă este să privim către configurația politică a administrației publice locale care a rezultat în urma alegerilor din 2008 și să o comparăm cu situația existentă în prezent, se vede cu ochiul liber că mulți dintre primarii care au fost aleși sub sigla unui partid se află acum înregimentați în partidul de guvernământ. Acest lucru este rezultatul unui mecanism guvernamental viciat, în care banii pentru investiții sunt condiționați de apartenența la structura de guvernare”.
Mihai Sandu Capră a mai arătat că toate partidele din România, indiferent de faptul că sunt la putere sau în opoziție, își fac „un titlu de glorie” din interzicerea migrației politice. Cu toate acestea, el a arătat că nici un partid nu a luat o decizie fermă pentru a stopa acest fenomen. Sandu Capră a arătat că deși în România există o lege care interzice migrația politică a aleșilor locali, aceștia au găsit soluția pentru a-și păstra funcțiile. „Aleșii locali schimbă macazul neoficial, scăpând astfel de sancțiunea pierderii mandatului, iar trecerea la noul partid se face în momentul unei noi candidaturi. Este regretabil că din această goană după putere, din șantajul aplicat atât aleșilor locali, cât și parlamentarilor de către puterea de guvernământ, pierzător este cetățeanul. Acesta nu va mai avea încredere într-un sistem în care cel pe care l-a votat trădează”, a încheiat Mihai Sandu Capră.

Recomandări

Profesorul Mircea A. Diaconu lansează „Fals tratat de gastronomie și istorie politică” la Palatul Național din Cernăuți

Carantină națională la oi și capre – pesta micilor rumegătoare a circulat și la noi, dar oile au dezvoltat anticorpi

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

„Școala de Gangsteri”, cel de-al patrulea roman semnat de Constantin Severin va fi lansat vineri, la Muzeul Național al Bucovinei