Ghinion în trafic

Mașina unui șofer fără permis, izbită de un autoturism angajat într-o depășire neregulamentară

Un individ care s-a urcat la volan deși nu avea permis de conducere a fost prins de polițiști, după ce mașina pe care o conducea a fost izbită de un autoturism al cărui conducător auto s-a angajat într-o depășire neregulamentară.
Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 12:30, în zona centrală a orașului Vicovu de Sus.
Din cercetările poliției s-a stabilit că un tânăr de 18 ani din localitate, Constantin R., fără permis de conducere, se afla la volanul unui autoturism, pe DN 2 E, iar la un moment dat a virat stânga, fiind lovit de către o altă mașină, condusă tot de un localnic, Alexie B., care s-a angajat într-o depășire neregulamentară.
Prima mașină a fost izbită într-un autovehicul parcat regulamentar pe marginea drumului. „În urma impactului a rezultat doar avarierea celor trei autovehicule”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Suceava.
Tot duminică, în jurul orei 14:30, un alt individ care s-a urcat la volan deși nu avea permis de conducere a provocat o tamponare în lanț pe strada Cernuți, din municipiul Suceava. Respectivul, Petru P., de 52 de ani, din localitate, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a acroșat ușor o mașină care circula regulamentar din sens opus, după care a pătruns pe contrasens, izbindu-se de un alt autoturism.
Evenimentul s-a soldat numai cu pagube materiale, iar Petru P., șoferul fără permis, va fi cercetat penal și pentru că a refuzat să sufle în alcooltest și să i se recolteze probe de sânge.

Recomandări

Polițiștii au prins într-o zi trei tineri de 16, 17 și 22 de ani, toți fără permise de conducere, dar pe motociclete

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital

Doi soți, ajunși ca turiști la Suceava, s-au „cazat” într-o mașină, în care au intrat prin portbagaj

Afacerist din Maramureș, reținut în arest pentru agresiune la Milișăuți, într-un litigiu între crescători de porci
Afacerist din Maramureș, reținut în arest pentru agresiune la Milișăuți, într-un litigiu între crescători de porci