Mașină de poliție din Satu Mare, răsturnată de un tânăr șofer sucevean care a ieșit pozitiv la droguri

Accidentul de la Satu Mare
Accidentul de la Satu Mare

La o zi după ce un tânăr din Suceava a provocat un accident în care a murit o polițistă, pe raza județului Botoșani, un alt tânăr din Suceava a fost implicat într-un accident cu o mașină de poliție, la Satu Mare.
Din fericire, în acest caz nu sunt victime.
Accidentul s-a produs vineri seară, pe Drumul Național 19 A, între municipiul Satu Mare și localitatea Dorolț.
Autospeciala de poliție a fost acroșată în timp ce depășea o coloană de mașini. Autospeciala a ieșit în afara drumului, a lovit un cap de pod și s-a răsturnat.
Conform colegilor de la Presa Satu Mare – presasm.ro, în autospeciala de Poliție se aflau doi agenți și o persoană care era dusă la Spitalul Județean Satu Mare, pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cei trei au scăpat fără leziuni.
Din cercetarea de la locului accidentului a rezultat că șoferul din Suceava, în vârstă de 23 de ani, aflat într-o coloană de autovehicule, nu s-ar fi asigurat la efectuarea unui viraj spre stânga, intrând în coliziune cu o autospecială de poliție care era în depășire, cu semnalele acustice și luminoase pornite.
Tânărul de 23 de ani a ieșit negativ la alcool dar pozitiv la o substanță interzisă, fiind condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice pentru a se stabili cert dacă era sub influența unui drog.

Recomandări

Un tânăr de 18 ani a decedat, iar alţi doi au fost răniţi, într-un accident produs la Moldovița

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița

Doi tineri de pe un scuter au ajuns la spital după ce mașina de poliție care îi urmărea a atins vehiculul pe două roți

Șase persoane care au comis infracțiuni la regimul rutier reținute, arestate la domiciliu sau trimise în arest în doar 24 de ore

A ajuns în arest pentru că a provocat rănirea unei fetițe de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie

A ajuns în arest pentru că a accidentat o fetiță de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie
A ajuns în arest pentru că a accidentat o fetiță de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie