Maior: SRI a transmis autorităților peste 9.000 de informări privind securitatea națională

Directorul SRI, George Maior a declarat, miercuri, la finalul bilanțului pe 2013, că starea de securitate națională a României a fost bună în acest an și a anunțat că Serviciul a transmis autorităților peste 9.000 de informări privind securitatea națională, informează Mediafax. „Nu am fost surprinși de evenimente majore, cu efect negativ, pe ordinea de securitate națională a României, nu am fost surprinși de surprize strategice care să afecteze major securitatea națională a României. Interesele strategice ale statului, în domeniul securității naționale, au fost prezervate și conservate bine”, a spus Maior.Directorul SRI a anunțat că a transmis în 2013 peste 9.000 de informări autorităților abilitate, Președinție, Guvern, autorități locale, care au vizat diferite paliere ale securității naționale, de interes pentru stat și cetățean.El a dat ca exemple informări privind corupția în administrație și justiție, o vulnerabilitate care afectează serios buna activitate a statului și care va rămâne o constantă în activitatea SRI, precum și cele referitoare la evaziunea fiscală, un flagel care poate prejudicia bugetul de stat.

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților sprijină Spitalul Municipal Vatra Dornei prin punerea la dispoziție a unui imobil destinat Secției de Boli Infecțioase

Carantină națională la oi și capre – pesta micilor rumegătoare a circulat și la noi, dar oile au dezvoltat anticorpi

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava

Deputatul AUR Florin Pușcașu susține că securitatea energetică a României este în declin din cauza importurilor masive

Deputatul AUR Florin Pușcașu susține că securitatea energetică a României, în declin din cauza importurilor masive
Deputatul AUR Florin Pușcașu susține că securitatea energetică a României, în declin din cauza importurilor masive

Nivel și prezență academică remarcabile la Conferinţa “NEO Entrepreneurship” de la USV, manifestare sub auspiciile NEOLAiA

Inteligența artificială și suveranitatea digitală a Europei: vocea unei companii din Suceava, prezentă la Bruxelles și Luxemburg

Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice
Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice