Legea prelucrării datelor cu caracter personal merge la promulgare

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, cu 187 voturi „pentru”, 12 „împotrivă” și 22 abțineri, proiectul legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, acesta urmând să fie trimis președintelui spre promulgare, informează Mediafax. Proiectul de lege, asumat de liderii partidelor parlamentare în baza unor consultări care au avut loc la Cotroceni în mai, prevede că datele de trafic referitoare la abonați și utilizatori, prelucrate și stocate de către furnizorul unei rețele publice de comunicații electronice sau de către furnizorul unui serviciu de comunicații electronice destinat publicului vor trebui șterse sau transformate în date anonime atunci când nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicări, dar nu mai târziu de trei ani de la data efectuării comunicării.Potrivit prevederilor adoptate, prelucrarea datelor de trafic, în scopul stabilirii obligațiilor contractuale ce privesc abonații serviciilor de comunicații cu plata în avans va fi permisă până la împlinirea unui termen de 3 ani de la data efectuării comunicării.

Recomandări

Strângerea de semnături pentru demiterea primarului și a CL, ”înfierată” de conducerea Primăriei Suceava, ca posibilă expunere de date personale

Alexandru Covașă a vorbit despre strangerea de semnături pentru demiterea primarului ca fiind un demers neasumat
Alexandru Covașă a vorbit despre strangerea de semnături pentru demiterea primarului ca fiind un demers neasumat

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani

Prof. Univ. Dr. Nicu Marcu, Președintele Autorității de Supraveghere Financiară: Digitalizarea impune adaptarea modelelor de supraveghere pentru prevenirea vulnerabilităților