Fără număr

Încă un primar PSD își anunță susținerea pentru Băsescu

Ioan Bălan: „El s-a alăturat celorlalți primari PSD care au anunțat deja că-l sprijină pe Traian Băsescu la alegerile prezidențiale”

Încă un primar PSD și-a anunțat sprijinul pentru Traian Băsescu la alegerile prezidențiale din 22 noiembrie. Este vorba de primarul comunei Rădășeni, Paul Buhlea, care îl susține pe Băsescu, dar rămâne în continuare în PSD.
Secretarul General al Organizației Județene a PD-L, deputatul Ioan Bălan, a declarat că Buhlea nu a făcut decât să țină cont de „vocea comunității”.
„Domnul primar s-a consultat cu cetățenii înainte de a lansa anunțul de susținere pentru Traian Băsescu și nu a făcut decât să se supună voinței lor. El s-a alăturat celorlalți primari PSD care au anunțat deja că-l sprijină pe Traian Băsescu la alegerile prezidențiale. Ei au încredere în Traian Băsescu și în programul acestuia”, a declarat Bălan.
În urmă cu câteva zile și-au anunțat susținerea pentru Traian Băsescu primarii PSD ai localităților Dolhasca – Maria Cojocariu, Mălini – Petru Nistor, Adâncata – Dorel Filip și Pătrăuți – Dragoș Ion Jureschi.

Recomandări

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a premiat 115 elevi cu rezultate foarte bune la evaluarea națională și bacalaureat

Primarul Vasile Iliuț a anunțat că două microbuze electrice au ajuns la Vicovu de Sus pentru elevii școlilor din Laura și Plai

Rîmbu anunță planuri pentru transport gratuit sau facilități pentru pensionarii și salariații cu venituri mici

Primarul Vasile Rîmbu anunță reabilitarea parcului de la Gara Burdujeni și a stației de pe strada Jean Bart