Încă o dată, de la capăt

La București, Vicepreședintele american Biden a mâncat înghețată și s-a întâlnit cu reprezentanți ai Societății civile. Foarte bine: să ne vadă, să ne cunoască, să afle cine suntem și ce vrem. Ar rămâne de discutat doar chestiunea minoră a reprezentării. Care duce, vrând-nevrând, la o nouă ivire a unor întrebări nu totdeauna comode privind Societatea civilă însăși: cine-i, cum se definește, cum acționează, care-i sunt limitele ș.a.m.d.
Chestiunea este delicată și stârnește reacții, de regulă, ofuscate: a propune o astfel de discuție se consideră adevărat atac la adresa Societății civile și, mai ales, a intelectualilor care se pare că ar compune-o în bună măsură. Să fie vorba despre un subiect tabu? Deși funcționează încă din secolul XVII (perioadă în care componenta militară a statelor deținea rolul hotărâtor în luarea deciziilor majore), Societatea civilă încă n-a fost cu claritate definită. Cu alt prilej, am trecut în revistă câteva tentative. Aș reaminti două și aș adăuga o a treia: „elitele nebirocratice reprezintă Societatea civilă” (V. Vosganian), Societatea civilă este „suma cetățenilor responsabili” (Andrei Pleșu), iar N. Manolescu, într-o tentativă de instaurare a rigorii, ia în considerare formele de organizare ce asigură „o solidaritate și o capacitate de reacție spontană a indivizilor și grupurilor de indivizi față de deciziile statului și, mai în general, față de tot ceea ce se petrece în viața de zi cu zi a țării.”
Scriitori fiind toți trei, putem identifica și stropul de metaforă – care, desigur, nu poate aduce toate clarificările așteptate. Imposibil să credem că doar ce nu-i în subsidia statului ar fi nebirocratic, și tot ce ține de stat este, automat, birocrație. În cazul definiției propuse de Pleșu, o observație similară: nu poți să-i consideri responsabili doar pe cei neimplicați în structurile statale și… iresponsabili pe ceilalți. Ca să nu mai vorbim despre titlul unui alt articol al aceluiași Pleșu, intitulat „Societatea civilă în moarte clinică” – adicătelea, e-n moarte clinică „suma cetățenilor responsabili”? Dumnezeule! De altfel, tot Pleșu revine, afirmând că „este vorba despre o instituție pe care, de fapt, nu o putem defini (…), e un concept care a devenit un fel de hopa Mitică”. Pentru a continua: „nu se poate face societate civilă cu indivizi care au descoperit dimensiunea civică abia când lucrul acesta a devenit modă sau subînțeles”.
Așa-i: sub tutela civismului românesc s-au impus după 1989 lideri de talia lui Halaicu, Lis ș.a., iar înainte de 1989 nu s-a izbutit consacrarea, sub semnul civismului, a unor nume de rezonanța unui Havel, Michnik, Kundera, ori a înalților prelați ai Bisericii Catolice. Mai simplu, „Dictionary com`s 21 Century Lexicon” vorbește despre „indivizii și organizațiile din societate independente de guvern”, iar World English Dictionary menține aceiași termeni: „independent de guvern”, „nu sunt părți fundamentale ale statului”.
Ceea ce ori nu se știe, ori se ignoră cu premeditare la noi, rămâne relația inacceptabilă activist civic/slujbaș la stat. J. Poulain formulează incompatibilitatea în câteva cuvinte: „un funcționar intră în societatea civilă abia când părăsește biroul său”. Desigur, și invers – numai că la noi se sare din Societatea civilă în birouri ministeriale, iar din rândul civicilor sunt rezervate locuri și se cer propuneri nominale pentru consiliile de administrație ale unor societăți… de stat!
După ce am văzut cât de aproximativ și de șovăielnic sunt conturate definițiile, să mai notăm marea nedumerire ce ne-o stârnește menționarea la loc de cinste între entitățile componente ale Societății civile (sindicate, ONG-uri, cluburi etc.) și a… organizațiilor politice. Adică, partidele! Va să zică, o organizație apolitică, „temelia unei democrații funcționale”, înglobează… partidele politice! Cum adică civicii „nu sunt părți ale unor instituții fundamentale ale statului”, când avem vreo patru partide la guvernare și pe toate le regăsim, teoretic, în Societatea civilă?
Ce se mai alege din independența față de stat? (ca să nu mai vorbim și de faptul că tratamentul rezervat partidelor este departe de a fi egal, civicii manifestându-și de la bun început clare preferințe de natură ideologică). Dar, să ne întoarcem la vizita lui Biden. Vicepreședintele s-a întâlnit cu „reprezentanții Societății civile”. Cu cine, adică? De ce cu ăia și nu cu alții? I-a mandatat cineva democratic pe acești „emanați” să vorbească în numele „cetățenilor responsabili”?
Dacă, într-adevăr, funcționarea Societății civile este o condiție a democrației, de ce tocmai democrația să fie ignorată în desemnarea reprezentanților ei? Cercetătorul francez B. Cautres denunță astfel de ilicite auto-desemnări (de unde se vede că se practică și la case mai mari!) asemănându-le cu „o mașină care circulă fără certificat de înmatriculare”. Iar Poliția nu fluieră.