În două, trei luntre

O străveche vorbă românească avertizează asupra imposibilității omului de a sta simultan cu fundul în două luntre. Ideea e că oricum te-ai poziționa, legile fizicii te vor trânti până la urmă în apă, iar odată ajuns acolo, șansă de a te îneca e ceva mai mare decât de a reveni în măcar una din cele două bărci. Cu fundul nu doar în două, ci în infinit mai multe luntre, par a încerca să se așeze fotbaliștii români aflați la o răscruce în care se simt prea buni pentru campionatul ăsta mai mult mimat și oricum prea prost plătiți pentru ceea ce ei reprezintă cu adevărat sau doar li se pare. Unii dintre ei, incomparabil mai puțini, cred chiar că la ce valoare știu ei (doar ei, ca să fiu mai explicit!) că au, în niciun campionat nu sunt plătiți cât știu ei (doar ei!) că ar merita. În asemenea situații s-au aflat, de-a lungul ultimului sfert de veac, numeroase personaje, de la Florin Răducioiu și Ilie Dumitrescu (mamă, ce bine ar fi să mai avem vreo doi ca ei!) până la Răducanu, Mutu, Dodel, Tamaș, Chiricheș și încă destui alții. Printre ei, două cazuri care ne țin trează atenția de ceva vreme: Marica și, cu voia dv, ultimul sosit pe listă, Budescu. Marica, un mare talent, valorificat la maximum de Mircea Lucescu, nu l-a ascultat pe acesta când i-a spus că ar mai avea nevoie de un an pentru a sparge piața, astfel că deja de ani buni e în permanentă căutare de o echipă care să-l înțeleagă și să-l accepte cu toate fițele lui, lucru care până acum nu s-a întâmplat nici în Germania, nici în Spania, astfel încât, întru re-relansarea carierei a ales Steaua. Iar asta mi se pare fix un capăt de linie. Moartă. Cu Budescu, lucrurile stau un pic diferit: aflat la prima tentativă de exilare, după ce i-a băgat în corzi și pe Gheorghe Becali, și pe șeicii arabi, fiind dat ca transferat sigur o zi la ăia, o zi la ăilalți, a sfârșit prin a-l aduce la disperare mai întâi pe Șumudică, apoi și pe patronul Niculae, a continuat cu Becali și a sfârșit prin a se duce totuși la arabi…. De unde, fix a doua zi, a plecat, varianta oficială fiind că a cerut încă mai mulți bani decât se înțeleseseră!!! Te poți gândi la orice. Cu siguranță însă că indiferent de motive, acest circ al transferărilor vorbește de la sine despre seriozitatea fotbalistului român în general. Și atunci ce motive de mirare mai avem când, după ce se transferă, vedem că fac tușă câte un an, după care sunt dați pe gratis oriunde, cel mai adesea de unde au plecat? Greșesc eu? Ia vedeți ce caută Bourceanu și Chipciu la Steaua!.