Intenție

Ilie Niță și-a înregistrat la PNL candidatura pentru șefia CJ Suceava

Vicepreședintele PNL al Consiliului Județean Suceava, Ilie Niță
Vicepreședintele PNL al Consiliului Județean Suceava, Ilie Niță

Vicepreședintele PNL al Consiliului Județean Suceava, Ilie Niță, și-a depus marți, în mod oficial, cererea de înregistrare a candidaturii pentru funcția de președinte al administrației județene. Ilie Niță a postat pe contul său de Facebook cererea de înregistrare a candidaturii din partea PNL. „Mi-am depus astăzi candidatura oficială la președinția Consiliului Județean Suceava. PNL va câștiga alegerile locale și parlamentare din 2016!”, a spus Ilie Niță pe Facebook.
În cererea respectivă înregistrată astăzi la PNL Suceava, Ilie Niță spune că printre obiectivele politice se numără „câștigarea majorității în CJ Suceava”, dar și câștigarea funcție de președinte al acestei instituții. Ilie Niță spune în cerere că punctele tari sau calitățile care îl recomandă pentru candidatură țin în principal de faptul că este un bun organizator. Ilie Niță mai precizează că are experiență în nouă campanii electorale ale PNL, iar la rubrica despre persoanele care pot să dea referințe despre el, actualul vicepreședinte al CJ Suceava i-a menționat pe copreședintele liberalilor suceveni, Alexandru Băișanu, și pe consilierul local sucevean Dan Roibu. Anunțul lui Ilie Niță a fost făcut public după ce, în urmă cu două zile, în presă a apărut informația potrivit căreia el ar avea termen până la sfârșitul acestei săptămâni să aleagă între partid și funcția de vicepreședinte al PNL Suceava. De precizat că acest lucru a fost adus în discuție după ce copreședinții PNL au participat la mai multe întâlniri publice în zona Moldovei, în care au discutat despre rezolvarea problemelor legate de faptul că unii lideri locali și județeni ai partidului dețin funcții publice sub guvernarea PNL.
Contactat telefonic, Ilie Niță ne-a declarat că și-a înregistrat candidatura deoarece consideră că are experiența necesară pentru o astfel de funcție, având în vedere că în momentul de față ocupă postul de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava. „Orice membru al PNL are acest drept să-și depună candidatura”, a subliniat Ilie Niță. Întrebat dacă anunțul său are legătură cu precizările legate de o eventuală alegere între funcția de vicepreședinte al CJ Suceava și partid, Ilie Niță a spus că Vasile Blaga, copreședinte al PNL, nu a afirmat niciodată așa ceva și, mai mult, la PNL nu există nici o hârtie oficială cu privire la acest lucru. „Candidez pentru că eu consider că sunt un om serios, un bun organizator și mă pot ține de promisiuni față de electorat, și nu îmi este rușine să candidez, chiar dacă votul e indirect”, a spus Ilie Niță. El a anunțat că în cursul zilei de astăzi va susține o conferință de presă în care va explica pe larg motivele pentru care a decis să candideze pentru funcția de președinte al CJ Suceava.

Recomandări

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Ilie Bolojan i-a mulțumit fostului președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pentru aportul său în proiectul autostrăzii A7 Pașcani – Suceava

Deputata Veronica Grosu l-a invitat pe premierul Ilie Bolojan să inaugureze și casele construite la Broșteni cu sprijinul AUR, după calamitățile de anul trecut

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan