Anunț religios

Hram la Mănăstirea Hadâmbu

Starețul Mănăstirii Hadâmbu – Iași, părintele Nicodim, împreună cu obștea sfintei mănăstiri invită credincioșii din Bucovina la hram, prăznuit la Nașterea Maicii Domnului, în ziua de opt septembrie, prilej cu care Icoana Maicii Domnului – Făcătoare de Minuni va fi scoasă din biserică spre închinarea pelerinilor. Alte câteva zeci de biserici din județ își vor sărbători vineri hramul.

Recomandări

Concursul „Light of Life”, ediția a IV-a, s-a încheiat joi la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Suceava, cu festivitatea de premiere

Chip de ierarh și părinte duhovnicesc: evocare la șase ani de la mutarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen

Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae va fi adusă spre închinare credincioșilor la hramul Parohiei Straja II

Ministrul Cseke Attila a vizitat Palatul Administrativ, creșa din Burdujeni, Mănăstirea Sf. Ioan și inaugurează creșa de la Baia

Resfințirea Bisericii și binecuvântare arhierească pentru credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae” Câmpulung Moldovenesc