Gospodăriile din orașul Vicovu de Sus vor primi gratuit pubele pentru colectarea selectivă a deșeurilor

Primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț
Primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț

Gospodăriile din orașul Vicovu de Sus vor primi gratuit câte trei pubele pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, a declarat că prin distribuirea acestor pubele își dorește un oraș mai curat și mai frumos.
Vasile Iliuț a spus că pubelele au fost achiziționate de primărie, împreună cu operatorul de salubritate din oraș. „Împreună cu firma de salubrizare vom începe în perioada următoare distribuirea lor către cetățenii, către gospodării. Trebuie spus că toate pubelele sunt echipate cu cipuri pentru a avea o gestionare corectă a lor și a ști exact unde sunt”, a arătat primarul din Vicovu de Sus, care a precizat că peste 5.000 de gospodării vor primi câte trei astfel de pubele. „Facem acest lucru pentru a avea un oraș mai curat și pentru a veni în ajutorul cetățenilor pentru a selecta mai bine gunoiul. Deșeurilor selectate va aduce plusvaloare orașului nostru, primăriei, pentru că vom putea primi înapoi o parte din bani, astfel încât serviciul de salubrizare să nu ne coste atât de mult”, a arătat Vasile Iliuț.
El a explicat că fiecare pubelă va fi destinată unei categorii specifice de deșeuri. Astfel, pubela galbenă va fi folosită pentru plastic, metal și ambalaje și alte obiecte reciclabile din aceste materiale, pubela albastră pentru hârtie și carton și pentru colectarea materialelor reciclabile din hârtie, iar pubela neagră pentru deșeuri reziduale și pentru resturile nereciclabile. „Vă încurajăm să utilizați aceste pubele conform indicațiilor și să participați activ la acest efort comun de reducere a impactului asupra mediului”, le-a transmis Vasile Iliuț locuitorilor orașului Vicovu de Sus.

Recomandări

Primarul Vasile Iliuț a anunțat că două microbuze electrice au ajuns la Vicovu de Sus pentru elevii școlilor din Laura și Plai

Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”
1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

Festivalul cultural-filantropic pentru copii și tineri „Sânzienele copiilor”, ediția a V-a, la Vicovu de Sus