Fuse și se duse

Iată că marele meci, așteptat cu sufletul la gura de întreaga suflare suceveană, s-a dus ca nouri lungi pe șesuri. Prezentat de presă de toate genurile și calibrele ca fiind mai degrabă o mare serbare populară, în cele din urmă a fost totuși un meci de fotbal aproape standard pentru respectiva competiție, în care gazdele, activând într-un eșalon inferior, au beneficiat de avantajul terenului propriu, nevalorificat dintr-o sumă de motive, cel mai vizibil fiind chiar fotbalul. Care, de data asta cel puțin, a lipsit aproape cu desăvârșire din bagajul nostru: o apărare dezorientată, un mijloc apatic și un atac la plezneală, cu mingi aruncate în față, la bătaie, unor fotbaliști evident prea greoi pentru a produce deranj în apărarea Stelei. Golul nostru, perfect întâmplător, generat de gafa unui fundaș împiedicat, a fost totuși rodul unei prestații de fotbalist adevărat, atât preluarea cât și execuția fiind ale unuia care gândește, privește și apoi șutează elegant, într-o situație în care mai toți fotbaliștii români ar fi șutat tare și, probabil, direct în becurile cocoțate pe stâlpi. Sau, mai lămuritor, precum colegul său de echipă la faza din ultimul minut, când s-a speriat la vederea porții goale. De altfel, golul acesta a fost singura realizare din întregul meci, la care putem adăuga și câteva intervenții excepționale ale unui portar care chiar are față de prima ligă. Impresia generală însă a fost aceea a unei echipe greoaie, în care fiecare jucător are reacții mult întârziate față de ale oricăruia dintre adversari, ceea ce te duce automat cu gândul la alimentație, la medicație, altfel spus, la bani. Dacă ar fi să găsesc o explicație directă a înfrângerii, atunci asta ar fi că partea stângă a apărării noastre a fost vraiște. Nu din cauza lui Seme, care a făcut cam tot ceea ce face de obicei, ci din cauza faptului că nu a fost susținut niciodată, absolut niciodată, de nimeni. Rar am văzut, la orice nivel, vreun jucător lăsat mai singur decât Seme în tot acest meci. Pentru a nu încheia și eu trist, așa cum a fost jocul Forestei, zic în final că tare bine arată nocturna și că antrenorul Popovici și echipa sunt datori să ne oblige să construim una permanentă. Iar asta înseamnă pur și simplu promovarea. Hai Foresta!