Fostul șef al FRB, Rudel Obreja, rămâne în arest, după ce CAB i-a respins contestația

Fostul șef al Federației Române de Box, Rudel Obreja, va fi cercetat în continuare în stare de arest, după ce Curtea de Apel București i-a respins, joi, contestația față de măsura preventivă din dosarul în care acesta este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu, informează Mediafax.Curtea de Apel București a judecat în ședință secretă contestația lui Obreja la decizia Tribunalului București prin care s-a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă, la cererea procurorilor DNA.La momentul aducerii în sediul instanței, fostul șef al boxului românesc a fost întrebat de jurnaliști cine este denunțătorul din acest dosar, respectiv persoana căreia i-ar fi cerut un milion de euro pentru a interveni în favoarea ei la judecători de la instanța supremă.Rudel Obreja a confirmat că denunțătorul este Sorin Ovidiu Vîntu, iar dosarul ar fi urmarea unei „înscenări” a acestuia. Obreja a mai spus că ar fi fost amenințat cu moartea de către Vîntu. „Cu moldovenii lui a spus că îmi ia gâtul”, a afirmat fostul președinte al Federației Române de Box. Pronunțarea deciziei privind contestația lui Obreja a fost tot secretă, potrivit noilor norme penale aflate în vigoare.Surse judiciare au precizat însă, pentru MEDIAFAX, că judecătorii Curții de Apel București au respins contestația.Decizia este definitivă, astfel că Obreja rămâne în arest până în 6 martie, când procurorii DNA au posibilitatea legală de a cere prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii preventive, în cazul în care nu finalizează ancheta.Fostul președinte al Federației Române de Box (FRB), Rudel Obreja, acuzat de trafic de influență, a fost arestat preventiv în 5 februarie.Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014, Obreja a pretins de la un denunțător un milion de euro. În schimbul banilor, susțin anchetatorii, fostul președinte al FRB „a lăsat să se creadă că are influență asupra judecătorilor din completul învestit cu soluționarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât îi va determina să pronunțe o hotărâre favorabilă denunțătorului”. Hotărârea respectivă avea în vedere judecarea recursului declarat de denunțător, în calitate de inculpat în respectiva cauză penală, împotriva unei soluții de condamnare la pedeapsa închisorii, mai precizează DNA.

Recomandări

Eleva care a preluat traficul de droguri de la iubitul ei, după arestarea acestuia, nu a putut convinge să fie cercetată în libertate

Încă un doctor a ajuns în arest. Procurorii de la DIICOT au cerut arestarea sa într-un dosar privind droguri și regimul substanțelor interzise

Criză la spitalul Câmpulung: Rămas fără ortopezi după descinderea procurorilor, managerul a aflat din presă că medicii au fost ridicați pentru șpagă

Doi medici ortopezi, puși sub acuzare pentru luare de mită de zeci de ori. Doctorul Hăinișteanu, acuzat de peste 60 de infracțiuni, arestat 30 de zile