Decizie magistrat militar

Femeia soldat care a accidentat un bărbat, având o alcoolemie de peste 3 la mie, a fost arestată 30 de zile

Șoferița adusă la spital pentru recoltarea de sânge. Foto Radio Dorna
Șoferița adusă la spital pentru recoltarea de sânge. Foto Radio Dorna

Procurorii și judecătorii militari par să trateze mult mai serios cazurile în care cadre ale Ministerului Apărării comit infracțiuni.
Femeia soldat de la Vatra Dornei care s-a urcat în stare avansată de ebrietate la volan, a accidentat un biciclist și a fugit de la locul accidentului a fost arestată preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Militar Iași, la propunerea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași. Decizia de arestare a fost contestată la Curtea Militară de Apel București, iar magistrații de aici o vor analiza chiar în ședința stabilită pentru ziua de astăzi.
În seara zilei de 11 aprilie, în jurul orei 20.00, pe strada Bârnărel din municipiul stațiune, un bărbat în vârstă de 65 de ani, care se deplasa pe marginea drumului, pe lângă o bicicletă, a fost acroșat de o mașină.
Mașina nu a fost găsită la fața locului, iar polițiștii au găsit-o ulterior la câteva sute de metri de locul accidentului. Femeia de la volan, Andreea Dascălu, era atât de beată încât a fost găsită cu capul pe volan, aproape dormind.
Aparatul etilotest a indicat alcoolemia de 1,72 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, probele de sânge au confirmat alcoolemia uriașă, respectiv 3,35 la mie la prima probă și 3,06 la mie la proba a doua.
Tânăra este militar profesionist, angajată în cadrul unității militare din Prundu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud.
Având în vedere statutul celei care a provocat accidentul, ancheta se desfășoară sub coordonarea directă a unui procuror militar.
Procurorii nu au făcut încă încadrarea exactă pe partea de leziuni suferite de bărbatul de 65 de ani, victima accidentului.

Recomandări

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital

Bărbatul din Liteni ars într-o explozie de butelie a fost transferat astăzi în Belgia cu o aeronavă militară Spartan

După ce a scăpat de arestul la domiciliu, Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava

Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava - Sursa foto www.ziaruldepenet.ro
Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava - Sursa foto www.ziaruldepenet.ro