Suspiciune de pedofilie

Expoziție cu fotografii ale lui Elton John, anulată

O expoziție cu fotografii aparținând lui Elton John a fost anulată luni, la cererea starului, la o săptămână după ce poliția a confiscat unul dintre clișee sub suspiciunea de încălcare a legii împotriva pedofiliei, informează AFP.
Fotografia, realizată în 1998 de controversata artistă american Nan Goldin, o prietenă bună a lui Elton John, prezintă două fetițe, una dintre ele având picioarele larg desfăcute.
Fotografia, care face parte din „Thanksgiving”, o serie de 149 de clișee care au fost expuse săptămâna trecută la galeria Baltic Modern Art, din Tyneside.
Cu o zi înainte de inaugurarea expoziției, fotografia a fost confiscată de poliție sub suspiciunea de încălcare a legii împotriva pedofiliei.
Autoritățile au fost chemate de un angajat al galeriei, care a considerat că fotografia poate fi calificată drept ofensatoare. Poliția a deschis o anchetă.
Fotografia a fost expusă în numeroase locuri din lume, în expoziții organizate la Houston, Londra, Madrid, Varșovia, Zurich, „fără a stârni obiecții”, a explicat Elton John pe site-ul său de Internet.
Cântărețul a cerut centrului de artă contemporană să anuleze expoziția, care urma să fie deschisă până pe 20 ianuarie 2008.
Reprezentanții galeriei au declarat că susțin decizia lui Elton John, pentru că retragerea unei fotografii din colecție ar fi stricat echilibrul acesteia.
Goldin, în vârstă de 54 de ani, este celebră pentru fotografiile sale în care apar fete foarte tinere în ținute sumare, dar și victime ale consumului de droguri, de alcool și ale maladiei SIDA. Multe fotografii ale sale exprimă propriile sale experiențe ca fostă victimă a drogurilor.
Colecția „Thanksgiving” a fost descrisă de purtătorii de cuvânt ai galeriei drept o micro-retrospectivă a carierei lui Goldin. Fotografiile au fost realizate în perioada 1973-1999.

Recomandări

Muzeul de Istorie Suceava marchează 10 ani de la redeschidere prin conferința și expoziția „Clădirea care a scris istorie”

Aproximativ 100 de lucrări pot fi admirate în cadrul Expoziției Internaționale de Grafică Satirică Bucovina, ediția a XX-a, la Muzeul de Istorie Suceava

Expoziția „Labyrinthum 2.0”, realizată de pictorița Camelia Sadovei, vernisată la Galeriile de Artă ale Academiei Române, s-a bucurat de succes

Caricaturiști din 56 de țări au trimis lucrări pentru Expoziția Internațională de Grafică Satirică Bucovina

Artistul Viorel Corodescu COV, sărbătorit la 80 de ani, printr-o expoziție retrospectivă a 55 de ani de caricatură sub semnătura sa