Pildă creștină

„Este vremea a sluji Domnului”

Dacă atunci când ești poftit de cineva la masă, lași celelalte lucruri și îți faci vreme să mergi la el, cu atât mai mult atunci când glasul clopotului vestește că „este vremea a sluji Domnului” se cuvine să-l ascultăm
Pentru ca rugăciunea noastră particulară să fie vie, lucrătoare și binefăcătoare, trebuie să mergem din timp în timp la biserică, să o înviorăm și să o împreunăm cu cununa de rugăciuni a Sfintei Liturghii
Credincioșii trebuie să știe că, oriunde s-ar afla, pe câmp, în fabrică sau ateliere, birou sau în călătorie este cineva care se roagă pentru ei.
Ca o mamă bună, Biserica cuprinde în rugăciunile ei pe toți fiii ei, chiar dacă aceștia sunt departe de privirea ei.
În sfintele biserici se oficiază zilnic rugăciuni pentru toți oamenii și pentru toate trebuințele lor bune.
Ea a rânduit zilnic vreme de rugăciune.
Desigur, Biserica nu ne obligă să luăm parte zilnic la rugăciunile ce se fac seara și dimineața pentru noi la biserică. Între poruncile Bisericii este însă îndatorirea pentru credincios de a lua parte la săvârșirea Sfintei Liturghii, în duminici și sărbători. Aceasta pentru că Sfânta Liturghie este cea mai însemnată slujbă, în decursul căreia vine la noi în chip tainic, însuși Domnul nostru Iisus Hristos și se jertfește pentru mântuire noastră.
Deci, dacă atunci când ești poftit de cineva la masă, pentru toată dragostea ce ți-a arătat-o poftindu-te să mergi la el, lași celelalte lucruri și îți faci vreme să mergi la el, cu atât mai mult atunci când glasul clopotului vestește că „este vremea a sluji Domnului” se cuvine să-l ascultăm. Vom lăsa preocupările și grijile noastre mărunte și vom merge să ne întâlnim cu Iisus Hristos, Dumnezeul nostru.

Recomandări

Festivitatea de premiere a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”, ediția a IV-a

Concursul „Light of Life”, ediția a IV-a, s-a încheiat joi la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Suceava, cu festivitatea de premiere

Chip de ierarh și părinte duhovnicesc: evocare la șase ani de la mutarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen

Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae va fi adusă spre închinare credincioșilor la hramul Parohiei Straja II