Trase pe dreapta

Două mașini care transportau țigări de contrabandă, depistate pe raza municipiului Suceava



Două autoturisme în care se aflau țigări de contrabandă au fost depistate în trafic, pe raza municipiului Suceava, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Cele două autoturisme, înmatriculate în Bulgaria, au fost trase pe dreapta, vineri seară, în jurul orei 21:40, pe strada 22 Decembrie, fiind conduse de doi indivizi din municipiul Mangalia, Dumitru P., de 39 de ani, respectiv Constantin I., de 29 de ani.
Într-una din mașini, polițiștii au găsit 2.311 pachete de țigări, iar în cealaltă 3.084, toate de proveniență ucraineană.
Țigările au fost confiscate, iar mașinile celor doi constănțeni, indisponibilizate.
„Față de cei doi s-a dispus începerea urmăririi penale, pentru comiterea infracțiunii de contrabandă, luându-se măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României