Anchetă poliție

Dosar penal pentru că a făcut sex cu două minore, în vârstă de 13, respectiv 14 ani

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din satul Probota, este cercetat de poliție, fiind acuzat că a întreținut relații sexuale cu două minore din aceeași localitate, în vârstă de 13, respectiv 14 ani. Ionuț B. s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea a două infracțiuni de act sexual cu un minor, fapte pentru care riscă de la 3 la 10 ani de închisoare.
Deși tânărul neagă că a făcut sex cu cele două minore, aseară, anchetatorii analizau dacă sunt indicii suficiente pentru a emite un mandat de reținere pentru 24 de ore pe numele acestuia.
Ionuț B. a mai dat cu subsemnatul la poliție, săptămâna trecută, când, susțin oamenii legii, s-a îmbătat și a distrus geamurile de la casă și gardul unor consăteni și a furat doi saci cu 200 de kilograme de făină de porumb.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru distrugere și violare de domiciliu, și deși polițiștii l-au „cazat” forțat pentru o noapte în arest, procurorii au decis că tânărul poate rămâne în libertate, obligându-l, însă, să nu părăsească localitatea.
Între scandalul de săptămâna trecută și acuzațiile sexuale este, se pare, o legătură, în sensul că una dintre victimele lui Ionuț B. este bunica uneia dintre minorele care susțin că au ajuns în așternuturile tânărului.
De altfel, mai spun surse judiciare, în noaptea beției din care s-a trezit în arestul poliției, Ionuț B. a venit la casa bătrânei, hotărât să-i vadă nepoata.
Ulterior, bunica avea să afle chiar din gura adolescentei motivul pentru care Ionuț B., cunoscut ca un cal breaz prin sat, îi bătea la poartă în miez de noapte.

Recomandări

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital

Șoferul de BMW care a făcut prăpăd pe o stradă din Suceava a fost reținut în arest pentru conducere sub influența alcoolului

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Un pervers închiria apartamente în Suceava unde filma partide de sex cu o fată de 15 ani, dar și discuții pe videochat cu minori

Un tânăr care a comis un accident rutier acum mai bine de cinci ani a fost trimis să mediteze la pușcărie

Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism
Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism