Analiză

Donțu identifică principalele probleme sociale ale județului

Lipsa locurilor de muncă, lipsa investițiilor private importante și raporturile dezechilibrate pensionari-angajați și rural-urban sunt principalele probleme sociale ale județului identificate de președintele executiv al Organizației Județene Suceava a PSD, Ovidiu Donțu. Acesta a arătat, într-o conferință de presă, că la o populație a județului de aproximativ 680.000 de locuitori există doar 91.000 de persoane angajate legal, iar în municipiul Suceava, la o populație de 100.000 de locuitori, există 35.000 de angajați legal. Din cauza lipsei locurilor de muncă, a spus Donțu, județul Suceava este pe primul loc în țară în ceea ce privește migrația forței de muncă în străinătate, fiind plecate în jur de 200.000 de persoane. Potrivit lui Donțu, județul nu reprezintă un pol de atracție pentru absolvenții de universități și specialiștii din diverse domenii datorită lipsei ofertelor de posturi de înaltă calificare.
„Lipsa investițiilor private importante este una dintre problemele mari ale județului. După 1990, județul a intrat în faza dezindustrializării accelerate. În județ există doar două firme private care dețin peste 400 de angajați, și anume Betty Ice, care are 427 de angajați, și Dorna Lactate, cu 405 angajați. Cei mai mari angajatori sunt entități de stat: Direcția pentru Protecția Copilului cu 1.700 de angajați, Spitalul Județean cu 1.340 de angajați, Universitatea «Ștefan cel Mare» cu 800 de angajați, Acet cu 800 de angajați, Primăria Suceava cu 710 angajați, Termica – 584 de angajați și Direcția de Finanțe cu 490 de angajați. 80% dintre firmele din județ au sub zece angajați”, a afirmat Donțu. Președintele executiv al PSD Suceava a vorbit de raportul dezechilibrat între pensionari și angajați, arătând că la cei 91.000 de angajați legal județul are aproximativ 200.000 de pensionari.
Donțu a amintit și de raportul dezechilibrat rural-urban, subliniind că circa 70% din populație trăiește în mediul rural, unde se confruntă cu probleme legate de lipsa locurilor de muncă, acces dificil la educație, condiții sanitare și igienă improprii.

Recomandări

CJ Suceava a împărțit aproape 44 de milioane de lei pentru localitățile din județ, într-o ședință încinsă

Deputatul Emanuel Ungureanu a prezentat măsurile concrete și realiste propuse de USR pentru îmbunătățirea asistenței sociale din România

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Fundament pentru un nou model de dezvoltare economică – oportunitatea transformărilor tehnologice pentru IMM-urile din România

Deputatul PNL Ioan Balan îi solicită ministrului Muncii să vină în sprijinul firmelor cu mecanisme clare de stimulare și fidelizare a angajaților

Senatorul AUR de Suceava, Virgiliu Vlăescu, consideră că lipsa soluțiilor de pe piața muncii afectează inflația și nivelul de trai al românilor