Deputatul PNL Ioan Balan îi solicită ministrului Muncii să vină în sprijinul firmelor cu mecanisme clare de stimulare și fidelizare a angajaților



Deputatul PNL Ioan Balan îi solicită ministrului Muncii să vină în sprijinul firmelor cu mecanisme clare de stimulare și fidelizare a angajaților
Deputatul PNL Ioan Balan îi solicită ministrului Muncii să vină în sprijinul firmelor cu mecanisme clare de stimulare și fidelizare a angajaților

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a transmis o interpelare ministrului Muncii, Florin Manole, prin care i-a solicitat acestuia să vină în sprijinul firmelor private prin adoptarea unor mecanisme specifice prin care acestea să poată să-și stimuleze și fidelizeze angajații. Ioan Balan mai vrea să afle de la ministrul Muncii care este data la care Guvernul va transpune prevederile Directivei (UE) 2023/970 a Parlamentului European și a Consiliului din 10 mai 2023 de consolidare a aplicării principiului egalității de remunerare pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare între bărbați și femei prin transparență salarială și mecanisme de asigurare a respectării legii.
„România continuă să se confrunte cu puternice dezechilibre pe piața muncii, printre care cele mai îngrijorătoare se referă la: fiscalitatea foarte ridicată asupra salariilor; deficitul major de forță de muncă bine calificată, care impune contingentări anuale de lucrători străini; cel mai mare șomaj în rândul tinerilor din Uniunea Europeană; o pondere foarte mare a populației active disponibile care nu este integrată pe piața muncii”, a spus deputatul PNL de Suceava. El a adăugat că dincolo de aceste aspecte, o parte semnificativă dintre angajatorii din județul Suceava se confruntă cu o altă provocare majoră, și anume dificultatea de retenție a angajaților.
„Altfel spus, majoritatea angajatorilor investesc resurse financiare importante pentru a-și califica angajații și constată că mulți dintre aceștia părăsesc firmele pentru alte locuri de muncă din țară sau din străinătate. Din păcate, România nu a venit până acum în sprijinul angajatorilor prin crearea de mecanisme, astfel încât aceștia să aibă la îndemână instrumente de fidelizare a angajaților (prime, bonusuri deductibile fiscal etc.). Având în vedere contextul economic dificil, avem nevoie de politici de relansare care să sprijine atât firmele românești, cât și locurile de muncă”, a încheiat deputatul Ioan Balan.



Recomandări

Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să spună ce soluții lasă noului Guvern pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă

Deputata AUR Veronica Grosu solicită politici economice clare pentru creșterea producției industriale, în scopul creării de locuri de muncă

EGGER investește pe termen lung în siguranța la locul de muncă, cu programe de prevenție și instruire aplicată

Săptămâna siguranței” (Safety Week), organizată la fabrica EGGER din Rădăuți, marchează Ziua Mondială a Securității și Sănătății în Muncă
Săptămâna siguranței” (Safety Week), organizată la fabrica EGGER din Rădăuți, marchează Ziua Mondială a Securității și Sănătății în Muncă

Senatorul AUR de Suceava, Virgiliu Vlăescu, consideră că lipsa soluțiilor de pe piața muncii afectează inflația și nivelul de trai al românilor