Pedeapsă

Doi frați au primit 15 ani de pușcărie pentru că au tâlhărit o bătrână

Trimiși să mediteze. Doi frați din Fălticeni vor avea la dispoziție timp berechet pentru a se gândi dacă merită să jefuiești o bătrână în vârstă de 74 de ani. Jenică Pavăl, de 31 de ani, și Mihai Pavăl, de 33 de ani, au fost condamnați recent de Tribunalul Suceava la 8 ani și jumătate de închisoare, respectiv 7 ani de detenție pentru că la începutul lui 2006 au găsit de cuviință să intre cu forța peste o septuagenară din Fălticeni și să-i fure banii de lapte și pâine. După ce au colindat prin mai multe crâșme din oraș, cei doi s-au gândit să-și amortizeze cheltuielile. Zis și făcut. Mihai a rămas de pază, iar Jenică a intrat în garsoniera bătrânei, căreia i-a cerut banii. Cum septuagenara a spus că nu are nici un leu, bărbatul s-a supărat și a amenințat-o că o va arde cu fierul de călcat pe piept dacă nu-i dă banii de pensie. De frică, femeia i-a dat musafirului nepoftit 40 de lei și un telefon mobil. Pentru că nu a fost mulțumit de pradă, Jenică Pavăl a împins-o pe bătrână într-un geam, provocându-i câteva leziuni, dar căutările efectuate prin casă nu i-au mai adus nici un leu în plus. Hotărârea Tribunalului Suceava poate fi atacată cu apel, dar faptul că atât Mihai, cât și Jenică Pavăl mai au la activ și un furt comis acum 6 ani va cântări mult la luarea unei decizii de către judecătorii Curții de Apel Suceava.

Recomandări

Șase adolescenți care au contribuit la prinderea unui individ care a tâlhărit o femeie de 80 de ani, premiați de polițiști

Elevi de 16-17 ani, momiți cu droguri și apoi transformați în traficanți. Un dealer care are de executat ani de pușcărie a tras după el în boxa acuzaților trei minori

Județul Suceava va găzdui în august turneul internațional pentru juniori „Patru regiuni pentru Europa”

Zeci de tineri au reprezentat județul Suceava la turneul Patru Regiuni pentru Europa 2025, care a avut loc în Franța
Zeci de tineri au reprezentat județul Suceava la turneul Patru Regiuni pentru Europa 2025, care a avut loc în Franța