Politic

Deputatul sucevean Cezar Cioată s-a înscris oficial în PSD



Cezar Cioată: „Este partidul în care mă simt ca acasă, având în vedere că am fost membru PSD aproape 10 ani”
Cezar Cioată: „Este partidul în care mă simt ca acasă, având în vedere că am fost membru PSD aproape 10 ani”

Deputatul din Colegiul nr. 9 din județul Suceava, Cezar Cioată, și-a anunțat ieri, în mod oficial, înscrierea în PSD. Cezar Cioată a făcut anunțul în plenul Camerei Deputaților, unde a declarat că începând de ieri activează în grupul parlamentar al PSD.
Cioată a declarat că prin înscrierea în PSD revine în partidul în care a făcut primii pași în politică. Întrebat de ce a ales să se înscrie în PSD, Cezar Cioată a spus: „Pentru că este cel mai mare și cel mai stabil partid din România. De asemenea, PSD este partidul în care mă simt acasă. Este partidul în care mă simt ca acasă, având în vedere că am fost membru PSD aproape 10 ani”.
El a declarat că și-a depus adeziunea la PSD și își dorește să pună umărul la câștigarea alegerilor locale și parlamentare din 2016 de către social-democrați.
Reamintim că deputatul Cezar Cioată a demisionat la mijlocul lunii noiembrie a.c. din ALDE, partidul condus la nivel național de Călin Popescu Tăriceanu. Cioată ocupa la Suceava funcția de copreședinte al Organizației Județene ALDE Suceava, alături de deputatul Constantin Galan.
La alegerile parlamentare din anul 2012, Cezar Cioată a fost ales deputat în Colegiul uninominal nr. 9 din partea PP-DD. Ulterior el a demisionat din acest partid și s-a înscris în PC, preluând și funcția de președinte al organizației județene Suceava. După fuziunea PC cu PLR și formarea ALDE, Cezar Cioată a devenit copreședinte la nivel județean al noului partid.



Recomandări

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European
O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European

Deputatul AUR Florin Pușcașu consideră că dezbaterea privind listarea suplimentară a companiilor de stat profitabile este un atac la suveranitatea națională a României

Deputatul POT de Suceava, Valentin Răducea: „Performanța actualei guvernări înseamnă o inflație care a ajuns la aproape 10%, cea mai mare din Europa”

Deputatul AUR Petru Negrea: „Nota de plată pentru incompetența guvernărilor PSD–PNL în cazul Pfizer este pusă pe umerii românilor”

Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu consideră că bugetul de stat pentru 2026 înseamnă condamnarea la sărăcie a comunităților locale