Funcție

Deputatul Ioan Balan a preluat una dintre cele două funcții de prim-vicepreședinte al PDL Suceava

Deputatul Balan a preluat una dintre cele două funcții de prim-vicepreședinte al PDL Suceava

Deputatul PDL din Colegiul nr. 2 Suceava, Ioan Balan, a preluat una dintre cele două funcții de prim-vicepreședinte din cadrul Organizației Județene Suceava a PDL.
Ioan Balan deținea postul de secretar general al filialei județene. În ultima ședință a Biroului Permanent Județean al PDL Suceava, Ioan Balan a renunțat la funcția de secretar general, preluând postul de prim-vicepreședinte, rămas vacant după ce deputatul Dumitru Pardău a părăsit PDL și s-a înscris în PNL. Funcția de secretar general al PDL a fost preluată de către fostul viceprimar al Sucevei Viorel Seredenciuc.
Ioan Balan, care deține și funcția de președinte interimar al Organizației Municipale Suceava a PDL, a anunțat că și în această organizație vor avea loc o serie de schimbări în structura de conducere, anunțând că liderul consilierilor județeni ai PDL, Vasile Ilie, va prelua un post de prim-vicepreședinte. Cealaltă funcție de prim-vicepreședinte este deținută de fostul viceprimar al Sucevei Lucian Harșovschi.
Nu în ultimul rând, trebuie spus că funcția de secretar general al Organizației Municipale Suceava a PDL urmează să fie ocupată de către consilierul local Neculai Barbă.
Ioan Balan a mai anunțat că funcția de purtător de cuvânt al Organizației Municipale Suceava a PDL a fost preluată de sociologul Adrian Botezatu. În cursul zilei de joi, Adrian Botezatu a anunțat că o primă acțiune importantă care va fi organizată de PDL Suceava pe parcursul acestei veri va fi școala politică „Azi gândim Suceava de mâine”.

Recomandări

Mii de credincioși ortodocși au participat, la Mănăstirea Putna, la comemorarea a 522 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII ȘCOLII PRIMARE DIN LOCALITATEA PLUTONIȚA, ORAȘ FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ

Angajarea a 65 de persoane la TPL Suceava, deblocată prin hotărâre de Guvern, chiar de Ziua Transportatorului