Dosare penale

Dați pe mâna poliției de către soțiile lor



Doi bărbați sunt cercetați de poliție, după ce soțiile le-au făcut plângere, unul dintre ei lovindu-și consoarta cu palma, al doilea amenințând-o cu un cuțit.
Vineri, în jurul orei 12:30, poliția din Șcheia a fost sesizată despre faptul că la „Urgențele” Spitalului Județean a fost adusă o tânără, Liliana S., de 22 de ani, care a afirmat că a fost lovită de soțul ei.
Tânăra respectivă le-a spus polițiștilor că, cu o zi înainte, a fost lovită cu palma în cap de soțul ei, Nicolae S., în vârstă de 27 de ani, iar vineri i s-a făcut rău și a început să o doară capul.
Liliana S. a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral occipital prin agresiune, fără a necesita internarea. Soțul ei este cercetat în prezent pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, la scurt timp după miezul nopții, Cristina L., în vârstă de 43 de ani, din orașul Salcea, a sunat la 112 și a sesizat faptul că soțul ei o amenință cu un cuțit, incidentul având loc într-un bar din municipiul Suceava.
La fața locului a fost trimis un echipaj din cadrul Secției Burdujeni, care a constatat că cele sesizate se confirmă, reușind să-l găsească și pe soțul scandalagiu, Costantin L., în vârstă de 46 de ani, care avea asupra sa un cuțit tip briceag, cu lama de 9 centimetri. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru port ilegal de cuțit și amenințare.



Recomandări

Doi soți, ajunși ca turiști la Suceava, s-au „cazat” într-o mașină, în care au intrat prin portbagaj

Afacerist din Maramureș, reținut în arest pentru agresiune la Milișăuți, într-un litigiu între crescători de porci
Afacerist din Maramureș, reținut în arest pentru agresiune la Milișăuți, într-un litigiu între crescători de porci

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani