Soț și soție la spital după accidentul cu implicarea unei motociclete, de la Moara

Un bărbat și o femeie, soț și soție, sunt internați la Spitalul Județean Suceava, stabili, dar cu leziuni importante, după accidentul rutier care s-a produs joi seară, la Moara, între o motocicletă și un autoturism Dacia Duster.

Cei doi se deplasau pe o motocicletă Yamaha, iar condițiile de producere a accidentului au fost stabilite în mare de polițiștii rutieri.

Accidentul a avut loc în jurul orei 19.15, pe strada Universității, din Moara Nica.

Din primele cercetări a rezultat că bărbatul de pe motocicletă, însoțit de soția sa, conducea motocicleta pe drumul comunal 71, strada Universității, având direcția de deplasare spre drumul județean 209C, iar când a ajuns în dreptul unui imobil a intrat în coliziune cu partea laterală a Daciei din față.

Motociclistul nu ar fi păstrat distanța regulamentară în mers, față de autoturismul Dacia, iar șoferul care circula în fața sa ar fi efectuat virajul la stânga spre poarta unui imobil, încălcând marcajul longitudinal simplu continuu ce desparte sensurile de mers.

Încercând să evite accidentul, motociclistul a frânat, s-a lăsat pe partea stângă și a intrat în coliziune frontală/lateral stânga cu autoturismul.

Echipajele medicale ajunse la fața locului i-au preluat pe cei doi soți care se deplasau cu motocicleta, aceștia fiind transportați la Spitalul Județean Suceava.

Ambii aveau traumatisme multiple și contuzii, femeia fiind suspectă și de fracturi costale.

Conform datelor primite de la Spitalul Județean Suceava, vineri bărbatul era internat la secția de ATI, iar femeia pe secția de Chirurgie.

Cei doi pacienți sunt stabili, dar trebuie monitorizați atent în continuare.

Cei implicați în accident au fost testați cu etilotetsul, rezultând alcoolemii 0.

Soț și soție la spital după accidentul cu implicarea unei motociclete, de la Moara
Soț și soție la spital după accidentul cu implicarea unei motociclete, de la Moara
Soț și soție la spital după accidentul cu implicarea unei motociclete, de la Moara
Soț și soție la spital după accidentul cu implicarea unei motociclete, de la Moara
Soț și soție la spital după accidentul cu implicarea unei motociclete, de la Moara
Soț și soție la spital după accidentul cu implicarea unei motociclete, de la Moara
Soț și soție la spital după accidentul cu implicarea unei motociclete, de la Moara
Soț și soție la spital după accidentul cu implicarea unei motociclete, de la Moara

Recomandări

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu