Sesizare

Corneliu Popovici: Migrația persoanelor dintr-o localitate în alta, o formă „de a agăța voturi”

Președintele Organizației Județene Suceava a PMP, Corneliu Popovici
Președintele Organizației Județene Suceava a PMP, Corneliu Popovici

Președintele Organizației Județene Suceava a PMP, Corneliu Popovici, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că în ultima perioadă de timp a observat o problemă extrem de gravă, și anume că marile partide au găsit soluții de „a agăța voturi” la aceste alegeri locale prin migrația persoanelor dintr-o localitate în alta. Corneliu Popovici a precizat că alegerile locale de anul acesta se organizează după o lege votată de PSD și PNL, iar acum încep să fie descoperite „dedesubturile ascunse ale acestei legi”. „Până și pe vremea comuniștilor când se alegeau membrii în marea adunare națională democrația era mimată mai bine decât o fac acum cei din PNL și PSD. Iar în acest moment, PMP este singurul partid din opoziția suceveană, pentru că celelalte partide merg pe aceeași mână”, a precizat Popovici. El a subliniat că o metodă prin care cele două partide „agață voturi” este migrația populației, fenomen care se întâmplă în mai multe localități ale județului. Liderul PMP Suceava a precizat că sunt localități în care migrația persoanelor „a crescut fabulos”, fiind înregistrată o creștere foarte mare a vizelor de flotant. Corneliu Popovici a dat ca exemplu comuna Slatina, dar și Mitocu Dragomirnei, afirmând că în aceasta din urmă într-o singură zi se înregistrează 30 de vize de flotant. „Fac un apel la prefect și la președintele Consiliului Județean Suceava să spună care sunt cifrele și ce mișcări de oameni sunt dintr-o localitate în alta, și care e numărul de flotanți din județ”, a spus președintele PMP Suceava.
El a mai spus că o altă problemă este și aceea că Partidului Mișcarea Populară i s-a interzis dreptul de a avea reprezentanți în secțiile de votare din județ. Popovici a sesizat însă faptul că dacă PMP se află în această situație, UDMR are reprezentanți în toate secțiile din județ. „Cum e posibil ca PMP, care are o acoperire de 90% în județ, să nu aibă reprezentanți, iar UDMR să aibă astfel de reprezentanți în toate secțiile, deși nu are candidați? Cine sunt aceste persoane? Probabil că îi vom găsi tot în zona PSD și PNL”, a declarat Popovici. El a precizat că PMP nu va putea să-și protejeze voturile pe care le va obține în secțiile în care nu are reprezentanți, pentru că acestea vor fi numărate de UDMR. „Eu nu am dreptul să văd rezultatul din secții, dar UDMR are reprezentanți”, a subliniat Corneliu Popovici, care a mai adăugat că numărul secțiilor de votare din județul Suceava este mai mare decât numărul de maghiari din județ, după datele de la ultimul referendum. Popovici a mai arătat că pentru „a fi cum vor cei de la PSD”, în cursul zilei de ieri în județul Suceava a fost prezent liderul acestui partid, Liviu Dragnea, despre care a spus că este „supervizorul fraudării alegerilor”.
Pe de altă parte, Corneliu Popovici a anunțat că liderul național al PMP, fostul președinte al României Traian Băsescu, se va afla într-o vizită în județul Suceava, urmând să aibă loc întâlniri cu locuitorii din Suceava, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc.

Recomandări

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European

Administratorul public al orașului Rădăuți își va pierde calitatea de consilier local după ce a fost exclus din AUR

Consiliul Local Vatra Dornei a decis interzicerea sălilor de jocuri de noroc la propunerea primarului Marius Rîpan

Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu
Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu

Deputatul POT de Suceava, Valentin Răducea: „Performanța actualei guvernări înseamnă o inflație care a ajuns la aproape 10%, cea mai mare din Europa”

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare