Acțiune

Controale ale Poliției, în zona școlilor din județ

Sute de polițiști au fost implicați în cursul zilei de marți, între orele 11:00-14:00 și 18:00-21:00, în cadrul unei acțiuni pe linia asigurării ordinii și liniștii publice și creșterea siguranței civice în zona unităților de învățământ.
Polițiștii au verificat nu mai puțin de 233 de unități școlare, fiind depistați 46 de minori problemă și 23 de elevi problemă. În timpul acțiunii, cadrele Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au controlat și multe dintre societățile comerciale din zona școlilor, fiind găsiți mai mulți elevi care lipseau nemotivat de la ore. Persoanele sau grupurile găsite în preajma unităților școlare și care nu și-au putut justifica prezența au fost îndepărtate din zonă, trei indivizi fiind amprentați și fotografiați.
În urma acțiunii de acum două zile, polițiștii au constatat și trei infracțiuni.

Recomandări

„Comorile Călimanilor”, o expoziție de pictură pe lemn care aduce frumusețea muntelui la Centrul Muzeal Cazinoul Băilor din Vatra Dornei

Aproximativ 1.000 de ucraineni au fost depistați trecând ilegal frontiera, pe raza județului, de la începutul anului

RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII ȘCOLII PRIMARE DIN LOCALITATEA PLUTONIȚA, ORAȘ FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA

Țara Dornelor devine prima destinație montană din județ în care se implementează un amplu proiect pentru curățirea râurilor de materiale plastice

Țara Dornelor devine prima destinație montană din județ în care se implementează un amplu proiect pentru curățirea râurilor de plastic