Contract de peste 6 milioane de euro pentru finanțarea unităților de învățământ din Suceava, semnat de Ion Lungu la București

Primarul Ion Lungu la București, împreună cu Ministrul Educației, Ligia Deca

28 de unități de învățământ din municipiul Suceava vor beneficia de finanțări de peste 6 milioane de euro, printr-un contract de finanțare semnat miercuri, la Palatul Victoria, în Capitală, de către primarul Ion Lungu.
Contractul de finanțare „Edu Digital – Unități de Învățământ Preuniversitar Echipate și Performante în Municipiul Suceava” are valoarea de 32.680.274,46 lei (echivalentul peste 6.000.000 euro).
Unitățile de învățământ din municipiul Suceava vor beneficia de:
– Realizarea de investiții în 5 laboratoare de informatică pentru învățământ profesional.
– Realizarea de investiții în 15 ateliere de practică pentru învățământ profesional și tehnic.
– Echiparea a 17 laboratoare de informatică pentru învățământ primar, gimnazial și liceal.
– Realizarea de investiții în 3 laboratoare de informatică pentru învățământ preșcolar.
– Realizarea de investiții și dotarea a 457 de săli/grupe de clasă pentru unități de învățământ preuniversitar – facilitarea accesului la tehnologie și digitalizare.
– Realizarea de investiții și dotarea a 402 săli/grupe de clasa de învățământ preuniversitar pentru dotarea cu mobilier specific.
– Realizarea de investiții în 19 laboratoare ale unităților de învățământ și dotarea lor cu mobilier specific.
– Realizarea de investiții în 18 laboratoare dotate cu echipamente digitale.
– Realizarea de investiții în 22 de cabinete didactice ale unităților de învățământ preuniversitar, dotarea lor cu mobilier și mobilier specific.
– Realizarea de investiții și dotarea a 25 de cabinete de asistență psihopedagogie/logopedie.
– Realizarea de investiții și dotarea a 17 săli de sport cu echipamente digitale, mobilier specific și materiale didactice.

Primarul Ion Lungu la București, împreună cu Ministrul Educației, Ligia Deca
Primarul Ion Lungu la București, împreună cu Ministrul Educației, Ligia Deca

Contract de peste 6 milioane de euro pentru finanțarea unităților de învățământ din Suceava, semnat de Ion Lungu la București
Contract de peste 6 milioane de euro pentru finanțarea unităților de învățământ din Suceava, semnat de Ion Lungu la București
Primarul Ion Lungu la București, împreună cu Ministrul Educației, Ligia Deca
Primarul Ion Lungu la București, împreună cu Ministrul Educației, Ligia Deca

Recomandări

CONSTRUCȚIA ȘI ECHIPAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE A UNUI CORP DE CLĂDIRE NOU AL LICEULUI TEHNOLOGIC VASILE DEAC DIN VATRA DORNEI, JUDEȚ SUCEAVA

Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din Comuna Siminicea, judetul Suceava

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE SI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITATII DE INVATAMANT PREUNIVERSITAR SI A UNITATILOR CONEXE DIN MUNICIPIUL RADAUTI

CJ Suceava lansează un proiect transfrontalier de peste 372.000 de euro ce prevedere dotări moderne și activități pentru copiii cu nevoi educaționale speciale

Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”